Punkarta, cea mai energică trupă rock din Bistrița, a făcut senzație pentru a doua oară, la evenimentul Constelații Rock, desfășurat recent la Râmnicu Vâlcea.

Constelații Rock are ca obiectiv revitalizarea, sprijinirea și promovarea culturii în cadrul comunității. Evenimentul este, de asemenea, o ocazie deosebită de a descoperi formații noi și de a susține valoroşii artişti rock naționali înscrişi în competiție.

Constelații Rock este o comunitate artistică, muzicală, ce aduce laolaltă în Râmnicu Vâlcea formații din toate regiunile țării, precum și reprezentanți ai industriei muzicale naționale, pentru un festival ce reprezintă mai mult decât o serie de spectacole.

Concursul de anul acesta a reprezentat o competiție a trupelor care interpretează compoziții originale românești, LIVE, și a inclus câteva zeci de trupe din țară.

Anul acesta, juriul a fost format din Alin Dincă (Trooper), Cristian Hrubaru (Rock FM), Bogdan Trîmbaciu (Posada Rock), Bobiță Cătușanu (Antract), Cezar Tită (Constelații Rock), Codruț Dumitrescu (Epicenter Hub).

Trupa Punkarta are o activitate de aproximativ 6 ani în Bistrița, este compusă din trei instrumentiși și doi MC cu o energie aparte. Ei abodează stilurile rock și rap care se întrepătrund și oferă publicului o experiență electrizantă, în care primează muzica, atitudine și mesajele sociale puternice.

VIDEO AICI!

Toți artiștii care compun trupa Punkarta sunt caracterizați de pasiune și sunt printre puținele grupuri din Bistrița are mențin viu spiritul rock și dovedesc mereu inspirație pentru compoziții originale.
Bateristul trupei, Sebastian Victor Micu, poate fi urmărit și pe canalul său de Facebook, Drumken TV, unde se remarcă prin stilul său original de a realiza podcast-uri cu subiecte din lumea muzicii.

SPUNE-TI PAREREA