Liderul PMP BN, Iouț Simionca, și-a reconfirmat poziția de candidat la președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în cadurl unui eveniment de lansare la care au fost prezenți liderii celor două partide aflate în alianță, PMP și USR.

Mulțumesc liderilor Alianței Dreapta Unită, Eugen Tomac și Cătălin Drulă, că au venit la Bistrița pentru a arăta că suntem o echipă puternică și unită.
M-am bucurat că astăzi i-am avut, de asemenea, alături de noi, pe Dan Barna, Vlad Botoș și Cristina Prună.
La evenimentul de prezentare a candiaților Alianței Dreapta Unită din Bistrița-Năsăud, au fost prezenți peste 400 de colegi din județ.
Le-am mulțumit pentru munca depusă până acum. Mai avem trei săptămâni în care vom merge în fiecare comună, oraș și municipiu pentru a le transmite oamenilor mesajul nostru sincer și onest, că Bistrița-Năsăud merită mai mult decât ce a primit până acum de la PSD și PNL.
În 9 iunie, votați Ionuț Simionca – președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, votați candidații Dreptei Unite la locale și europarlamentare! Alegeți un nou început pentru Bistrița-Năsăud!“, a transmis Ionuț Simionca.

Material electoral comandat de PMP, filiala Bistrița-Năsăud – parte a Alianței Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei Publicat/executat de IKON AGENCY SRL CMF 21240022

SPUNE-TI PAREREA