Jandarmii au intervenit pentru aplanarea unui scandal care a avut loc în timpul evenimentului „Târgul Laptelui de Oi“, eveniment care celebrează păstoritul și pune în valoare produsele obținute de pe urma creșterii oilor, în Sângeorz Băi.
Un bărbat aflat în stare de eberietate a făcut scandal la unul dintre punctele de servire a unor produse tradiționale,
„Un bărbat prezent în a treia zi de Paști la o manifestare cultural-artistică și care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a provocat un scandal la unul dintre punctele de servire a unor produse tradiționale din localitatea Sângeorz-Băi.
Jandarmii care asigurau măsurile de ordine publică în zonă, au intervenit pentru aplanarea conflictului și au aplicat un număr de șase sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.500 lei, astfel: trei amenzi valoare totală de 9.000 lei pentru împiedicarea organelor de ordine pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu, o amendă în valoare 500 lei pentru refuz de legitimare, o amendă în valoare 500 lei pentru participare la scandal, respectiv o amendă în valoare 500 lei pentru adresare de injurii“, se arată într-o informare a jandarmeriei.