Mai mulți tineri au fost opriți de polițiști, în acest sfârșit de săptămână, în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere. Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din tot județul au desfășurat acțiuni preventive în care au efectuat testări cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau drogurilor și care pun în pericol siguranța pe drumurile publice.

Bistrița

În noaptea de 21/22 aprilie a.c., în cadrul acțiunilor desfășurate în trafic, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat și oprit în trafic, pentru verificări, un autoturismul care circula pe un bulevard din Bistrița.
La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Bistrița, iar în urma testării etilotest, rezultatul a fost 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma testării cu aparatul DrugTest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost înregistrat dosar penal privind infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bistrița.

Lechința

În noaptea de 20/21 aprilie a.c., în jurul orelor 04.50, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit în trafic, pentru verificări, un autoturism care circula pe Drumul Județean 151, prin Lechința.
La volan a fost identificat un bărbat de 34 de ani din Buza, județul Cluj, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Totodată, în urma controalelor efectuate, în autoturism a fost descoperit un plic cu urme de substanțe susceptibile a fi psihoactive, iar asupra unui pasager din autoturism, de 20 de ani din Cluj, un alt plic ce conținea fragmente dintr-o substanță cristalină de culoare albă, susceptibilă a fi psihoactivă.
În cauză a fost înregistrat dosar penal privind infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Năsăud

La data de 19 aprilie a.c., în cadrul activităților de supraveghere și control al traficului rutier, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit pentru control, pe Drumul Național 17D, în Năsăud, un autoturism.

La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din Parva. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Chiuza

La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D prin Chiuza.
La volan a fost identificat un tânăr de 28 de ani din Cociu. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,45 mg/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

SPUNE-TI PAREREA