Directoarea Școlii Gimnaziale Ilva Mare, prof.Dana Pop, participă în această săptămână, 15.04 2024-19.04.2024, la o mobilitate transnațională în cadrul proiectului Erasmus+ „Hai să protejăm mediul prin digitalizare”.
Directoarea Dana Pop, alături de prof.Titieni Ioana Viorica și 6 elevi din clasele gimnaziale, desfășoară activități educative la Colegiul Santa Cecilia din Caceres, Spania, activități care pun accent pe integrarea copiilor care fac parte din grupuri vulnerabile.

Dezvoltarea competențelor lingvistice, digitale, sociale, verzi și de grup reprezintă obiectivele acestui proiect. Proiectul are ca beneficiari atât elevi, cât și profesori, unul dintre obiectivele proiectului fiind dezvoltarea competențelor digitale în rândul profesorilor în vederea creării de lecții atractive, astfel încât calitatea actului educațional la nivelul Școlii Gimnaziale Ilva Mare să fie îmbunătățită.

Doamna director dă dovadă de implicare și pasiune în toate activitățile pe care le face cu atâta profesionalism, de aceea este mereu preocupată de perfecționarea cadrelor didactice și de integrarea tuturor elevilor. Această mobilitate transnațională este ultima din cadrul acestui proiect, restul activităților aferente acestuia desfășurându-se pe plan local.
Este de apreciat implicarea doamnei director în cadrul proiectelor Erasmus+ și nu numai, Școala Gimnazială Ilva Mare fiind singura școală de pe Valea Ilvelor în care se derulează proiecte Erasmus. La nivelul școlii se desfășoară 5 proiecte Erasmus+ (2 proiecte Erasmus+ încheiate, 3 proiecte în derulare), proiecte care presupun multă muncă, implicare, timp alocat atât scrierii, pregătirii documentației și implementării activităților. Aceste proiecte nu sunt obligatorii și nici accesibile oricui deoarece sunt aprobate doar câteva la nivel național, Școală Gimnazială Ilva Mare fiind norocoasă cu un asemenea manager“, au transmis reprezentanții școlii din Ilva Mare.

SPUNE-TI PAREREA