Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) anunță cea de-a 10-a ediție a Colectei Naționale de Alimente, sub sloganul „Împreună hrănim speranța”. Campania va avea loc în perioada 19-21 Aprilie 2024.

 Colecta Națională de Alimente, una dintre cele mai mari campanii de solidaritate la nivel național, revine și anul acesta în preajma sărbătorilor de Paște. Campania mobilizează de fiecare dată mii de voluntari și sute de organizații partenere, uniți de misiunea de a-i sprijini pe cei mai vulnerabili dintre semenii noștri, iar această ediție continuă maratonul de solidaritate și generozitate.

Ediția de Paște din acest an se va desfășura în 828 de magazine ale partenerilor tradiționali ai Băncilor pentru Alimente, care susțin constant misiunea acestora de a combate și reduce risipa alimentară și sărăcia:

  • În toate cele 355 magazine Lidl din țară;
  • În toate cele 377 magazine PENNY | REWE din țară;
  • În 41 magazine Auchan România;
  • În 55 magazine Kaufland România.

În județele Cluj, Alba, Sibiu și Bistrița-Năsăud, deservite de Banca pentru Alimente Cluj, participă la colectă 88 magazine, iar anul trecut la colecta de Crăciun au fost donate în regiunea Cluj 40,2 tone alimente, echivalente a 80.400 porții de hrană.

O invitație la solidaritate: în toate aceste magazine, în cele trei zile de campanie, clienții sunt invitați să facă un gest simplu și concret de sprijin față de cei care au mai mare nevoie, achiziționând și donând alimente neperisabile precum făină, orez, mălai, ulei, zahăr, conserve de carne și pește, cereale, paste făinoase, patiserie ambalată, biscuiți, ciocolată, sosuri, gemuri, semințe și fructe uscate, ceai și cafea. Alimentele pot fi donate în cutiile sau coșurile special amenajate, aflate după casele de marcat.

Mii de voluntari implicați: ediția aniversară va beneficia de sprijinul a peste 4.700 voluntari dedicați, care vor contribui la colectarea, sortarea, distribuirea donațiilor,  vor însufleți campania și vor oferi sprijin clienților din magazine. Voluntarii, recunoscuți după vestele portocalii, vor fi prezenți la intrarea și pe culoarele magazinelor partenere, îndrumând și oferind sprijin celor care doresc să se implice. Aceștia vor distribui pungile portocalii, simbol al campaniei, în care se pot dona alimentele.

Impactul donațiilor: toate alimentele donate vor fi distribuite în scurt timp după colectare, prin intermediul Băncilor pentru Alimente și a numeroaselor organizații partenere, către cei mai vulnerabili: copii din centre de zi și de plasament, familii sărace, vârstnici din cămine și multe persoane aflate în dificultate.

Un bilanț impresionant: campania, cunoscută în 30 de state din Europa unde funcționează Bănci pentru Alimente, a demarat în România în 2019, în parteneriat cu Lidl România. Dacă la prima ediție erau doar 12 magazine implicate, an de an, s-au alăturat alți parteneri importanți, PENNY | REWE, Auchan, Kaufland, iar numărul magazinelor a ajuns astăzi la 832. Peste 423 de tone de alimente donate în cele 9 ediții desfășurate până acum, 510 ONG-uri partenere implicate, peste 120.000 de suflete hrănite, sunt doar o parte din cifrele care vorbesc despre impactul semnificativ al acestei campanii.

Generozitatea românilor, implicarea partenerilor noștri, devotamentul sutelor de organizații și dedicarea miilor de voluntari ne inspiră și ne motivează să facem din Colecta Națională de Alimente un simbol al solidarității în România. Cu nouă ediții în spate, demonstrăm că împreună putem schimba viețile celor greu încercați, fie că este vorba de o familie săracă, un bunic rămas fără sprijin sau o mamă singură cu copiii. Într-un context social și economic dificil, implicarea fiecăruia dintre noi este crucială. Invităm toți cetățenii să se alăture acestei campanii aniversare și să contribuie la hrănirea speranței celor care au mai mare nevoie.” – Gabriel Sescu, Președinte Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR

O realitate îngrijorătoare: în țara noastră, peste 4 milioane de români, adică 21,2% din populație, trăiesc în pragul sărăciei, iar o mare parte dintre aceștia sunt copii (conform datelor INS din 2022). Resursele financiare limitate și creșterea prețurilor fac din ce în ce mai dificil accesul la o alimentație nutritivă și demnă, afectând în mod semnificativ calitatea vieții, mai ales pentru categoriile vulnerabile.

Campania se desfășoară în parteneriat cu: Lidl România, PENNY | REWE România, Auchan România, Kaufland România și este posibilă cu sprijinul CHEP România și Edenred România.

Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) și cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente formează o rețea națională de solidaritate, conectând surplusul de alimente cu cei în nevoie. Ele colectează și distribuie alimente către organizațiile partenere, prevenind risipa alimentară și sprijinind comunitățile vulnerabile, contribuind astfel și la reducerea emisiilor de gaze asociate deșeurilor alimentare.

FBAR se insipră și împărtășește modelul Federației Europene a Băncilor pentru Alimente (FEBA) și este recunoscut ca membru asociat al acesteia. Din 2016, când a fost creată prima Bancă pentru Alimente din România la București și până astăzi, Rețeaua Națională a Băncilor pentru Alimente a salvat de la pierdere și risipă peste 21.270 tone de alimente, în valoare de peste 45,9 milioane euro. Aceste alimente s-au transformat în aproximativ 42,5 milioane de porții de hrană pentru peste 256.650 persoanele în dificultate.

SPUNE-TI PAREREA