Începe distribuirea PUBELEI GALBENE, destinată fracției plastic-metal, în tot județul Bistrița-Năsăud. Aceste pubele vor fi distribuite doar gospodăriilor care nu au primit până în prezent acest recipient de colectare.

Cele 21.443 de pubele galbene au fost achiziționate pe fonduri europene, prin proiectul derulat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.

În orașele BECLEAN, NĂSĂUD, SÂNGEORZ-BĂI și în MEDIUL RURAL, cetățenii care nu au primit în trecut pubela galbenă, trebuie să depună o cerere către primăria de care aparțin, iar în baza acestor solicitări, pubelele galbene vor fi trimise către aceste primării pentru a fi distribuite spre folosință cetățenilor.

În MUNICIPIUL BISTRIȚA (inclusiv localitățile componente), cetățenii care nu au mai primit până acum pubela galbenă trebuie să depună o cerere la sediul operatorului de salubritate Supercom SA – str. Drumul Cetății, nr. 11. Pubela galbenă se va ridica de la sediul Supercom în baza actului de identitate și a semnăturii olografe, după verificarea pe loc a cererilor, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 16.00.

Ne-am propus să asigurăm condiții facile de colectare a deșeurilor pe toate cele 4 fracții și continuăm demersurile pentru achiziționarea pe fonduri europene și a pubelelor albastre pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton.

SPUNE-TI PAREREA