Începând din această duminică, 31 martie, cei care pleacă cu avionul sau vaporul spre sau dinspre țări Schengen scapă de o grijă: controlul actelor la frontieră. Duminică e ziua în care România și Bulgaria intră în spațiul Schengen, pe cale aeriană – așa numitul Air Schengen – și maritimă.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a organziat joi o conferință de presă în Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, unde a explicat ce înseamnă acest lucru pentru călători, dar și pentru autorități și ce măsuri noi vor fi aplicate.
„Dorim să prezentăm şi să lămurim toate aspectele ce ţin de măsurile dispuse de Ministerul Afacerilor Interne începând cu data de 31 martie 2024, respectiv măsurile necesare odată cu intrarea României în spaţiul Schengen, când vor fi ridicate controalele la frontieră pe spaţiul aerian şi maritim. Această situaţie nu impune nicio obligaţie suplimentară pentru pasageri. Obligaţiile suplimentare sunt exclusiv în sarcina autorităţilor”, a declarat Bogdan Despescu.
Acesta a precizat că anul trecut prin aeroporturile din România au trecut 23 de milioane de pasageri. „Analizele cu privire la necesarul de forţă au avut la bază informaţiile din anul 2023 şi în urmă cu mai mulţi ani. Pe aeroporturile din România, au fost înregistrate, în anul 2023, peste 160.000 de curse – 66% dintre acestea fiind Schengen – şi mai bine de jumătate din cele Schengen pe Aeroportul Otopeni. Vorbim de aproximativ 23 de milioane de pasageri, cei mai mulţi fiind înregistraţi tot la Otopeni, undeva la aproximativ 14 milioane, urmat de Aeroportul Cluj-Napoca, cu aproximativ 3 milioane, şi Aeroportul Iaşi, cu aproximativ 2 milioane. Din totalul pasagerilor, 300.000 au fost minori, iar în cazul a 2.500 dintre aceştia s-a luat măsura nepermiterii ieşirii din ţară”, a detaliat Despescu.
După 31 martie, personalul care acţionează în zona aeroporturilor şi porturilor maritime va fi suplimentat pentru îndrumarea şi informarea pasagerilor. El a precizat că în aceste zone vor acţiona şi echipaje canine specializate în detecţia drogurilor.
„Începând cu 31 martie 2024, persoanele care călătoresc către sau dinspre destinaţii din statele membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Ceea ce vă prezentăm astăzi se va aplica începând cu 31 martie şi în celelalte 16 aeroporturi şi 4 porturi maritime, cele situate în judeţul Constanţa. Concret, persoanele care intră în terminal, după ce parcurg procedura de control la securitate, activitate care nu se derulează decât de structurile Ministerului Afacerilor Interne şi activitate care este curentă în toate aeroporturile din Spaţiul Schengen şi, bineînţeles, celălalte aeroporturi internaţionale, persoanele respective nu vor fi supuse controlului la frontieră aşa cum este astăzi, la tonetele pe care cu toţii le ştim. Pasagerii vor merge direct către porţile de îmbarcare şi în tot acest traseu parcurs, ei vor putea fi verificaţi de Poliţia de Frontieră, echipajele mixte ale Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General pentru Imigrări. Fac precizarea că aceste ghişee care astăzi sunt şi pentru Schengen şi pentru non-Schengen vor funcţiona, începând de duminică, numai pe fluxul non-Schengen”, a explicat Bogdan Despescu.
Controale aleatorii
El a adăugat că vor fi făcute controale aleatorii pentru depistarea celor care au acte false de călătorie, a persoanelor urmărite sau a celor care au interdicţia de a părăsi ţara.
„Echipele de Poliţie şi Jandarmerie vor desfăşura controale aleatorii. Aceste controale sunt în scopul depistării celor care au acte de călătorie false, a celor care au interdicţii de a părăsi ţara, pentru depistarea persoanelor urmărite, respectarea regulilor privind însoţirea minorilor, un aspect foarte important, combaterea migraţiei şi a traficului de persoane. Dacă în cadrul procedurilor de control ale echipelor de Poliţie şi Jandarmerie nu sunt constatate probleme, pasagerii vor continua călătoria fără niciun fel de problemă, iar în cazul în care vor fi identificate anumite probleme, persoana în cauză sau persoanele în cauză vor fi conduse în linia a doua de verificare, unde, pe baza activităţilor suplimentare, se va clarifica situaţia acestora”, a mai transmis secretarul de stat.
Cetăţenii care vin în România din Schengen nu vor mai fi controlaţi
„Cetăţenii care vin în România din Spaţiul Schengen, după debarcare, nu vor mai fi controlaţi aşa cum astăzi sunt controlaţi la ghişee. Tot într-un mod aleatoriu, pot fi verificaţi de echipele de Poliţie şi Jandarmerie. Pentru a simplifica interacţiunea cu cetăţenii şi a reduce timpul de verificare, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a îmbunătăţit mecanismul de control prin dotarea personalului nostru cu sisteme de scanare, de verificare a actelor într-o formă digitală şi sisteme care pot fi folosite în deplasare, mobil. Dacă astăzi vorbim de aceste sisteme numai în tonete, în ghişee, de la 31 martie aceste dispozitive pot fi folosite în parcarea aeroportului, în zona de intrare în terminal sau în zona de îmbarcare către porţi”, a precizat Bogdan Despescu.
Ce țări fac parte din spațiul Schengen
Un număr de 27 de țări europene, majoritatea membre UE, fac parte din spațiul Schengen, o zonă de liberă circulație în care nu există controale la frontierele dintre ele. Autoritățile au totuși dreptul de a introduce controale temporare, ori punctuale.
Zona este denumită după Acordul Schengen semnat în 1985 și Convenția Schengen, din 1990, ambele semnate în localitatea Schengen din Luxemburg, de către Germania, Franța, Belgia, Olanda și Luxemburg.
Treptat, numeroase alte țări s-au alăturat spațiului Schengen, inclusiv state care nu sunt membre, precum Norvegia, Islanda, Lichenstein, respectiv Elveția.
Din 31 martie, numărul țărilor Schengen va crește la 29, odată ce România și Bulgaria vor fi admise în acest spațiu comunitar, pe cale aeriană și maritimă. Pentru aderarea pe cale terestră nu a fost stabilită încă o dată.
Astfel, din 31 martie lista țărilor Schengen va include 29 de state, conform Ministerului Afacerilor Externe din România:
Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Elenă, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Țările de Jos, Ungaria.