Doi bebeluși, fată și băiat, au făcut o adevărată supriză angajaților de pe ambulanță, dar și mamei lor care nu știa că este însărcinată cu gemeni. Cei doi copii s-au născut în ambulanța SMURD, la 45 de minute distanță unul de altul, fiind asistați la naștere de echipa care încadra autospeciala de prim ajutor de la Punctul de Lucru Lechința. Întâmplarea a avut loc miercuri.

„În această dimineață, colegii noștri plt. adj. Rașca Teodor. plt. adj. Sabău Alexandru, sg. maj. Muntean Paul, care încadrează echipajul de prim ajutor SMURD, din cadrul Punctului de Lucru Lechința au avut parte de o intervenție emoționantă.
Împreună cu colegii de la Serviciul de ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, asistent Zăgrean Maria și ambulanțier Șorobetea Gheorghe au asistat la venirea pe lume a doi bebeluși, gemeni, băiat și fată.
Ce a făcut ca intervenția să fie și mai surprinzătoare a fost faptul că mama nu a știut că este însărcinată cu gemeni, aceștia născându-se la o diferență de aproximativ 45 de minute unul de celălalt.
Evenimentul a avut loc în ambulanța SMURD, în momentul de întâlnire cu echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean.
Pentru pompierii paramedici, astfel de misiuni sunt mai rare și procedurile specifice sunt aplicate cu maximă responsabilitate, până la primirea sprijinului de la un echipaj medical superior.
Felicitări și colegilor din Dispeceratul Integrat ISU-SAJ pentru modul în care au gestionat această situație!“, a transmis ISU BN.

Gemenii au ajuns la spital, unde au rămas sub supravegehere medicală.

Gemenii care au venit pe lume în ambulanță, în cursul zilei de ieri, se află sub supraveghere medicală în Secția Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Băiețelul, care s-a născut la ora 8:00, are 2140 gr., iar fetița, născută la ora 8:40, cântărește 2360 gr.
Starea lor de sănătate este bună, tolerează alimentația și sunt echilibrați hemodinamic și respirator“, a informat purtătorul de cuvânt al Sitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

SPUNE-TI PAREREA