Criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu a murit sâmbătă la vârsta de 84 de ani. „S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic şi istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis sâmbătă criticul literar Mircea Mihăieş, potrivit Agerpres.
Nicolae Manolescu era preşedintele Uniunii Scriitorilor.
„Uniunea Scriitorilor din România anunţă cu profundă durere încetarea din viaţă a academicianului Nicolae Manolescu (1939-2024), preşedintele Uniunii Scriitorilor, director al săptămînalului «România literară», critic şi istoric literar de mare reputaţie, una dintre cele mai mari personalităţi ale literaturii române din toate timpurile. Nicolae Manolescu s-a identificat cu literatura română, a fost în permanenţă în centrul literaturii vii, a fost îndrumător a sute de studenţi şi doctoranzi, ca profesor, precum şi al tinerilor scriitori din mai multe generaţii. Ca om politic şi ziarist de atitudine a militat pentru democraţie şi libertate. Prin dispariţia lui Nicolae Manolescu, cultura română suferă o grea, ireparabilă pierdere”, se arată în postarea Uniunii Scriitorilor. Nicolae Manolescu era internat la Spitalul Elias din Capitală. Potrivit unor surse medicale, se afla în evidenţă cu boli cronice.
Peste 14.000 de file de manuscrise, donate Bibliotecii Județene „George Coșbuc“
În octombrie 2017, Nicolae Manolescu și-a donat manuscrisele Bibliotecii Județene „George Cosbuc” Bistrița-Năsăud.
Peste 14.000 de file de manuscrise ale academicianului au ajuns la Biblioteca Județeană „George Cosbuc”: manuscrisele celebrelor „Teme”, ale „Cronicilor literare” din „Contemporanul”, „România literară”, „Steaua”, „Ateneu” și ale mai multora dintre volumele scrise de Nicolae Manolescu, cum sunt „Arca lui Noe”, „Cititul și scrisul”, o mare parte din „Istoria critică a Literaturii Române” etc.
„Aceia care lasă în urmă scrieri de mână sunt cei, nici aceștia toți, care fac parte din generația noastră. Cei de după noi scriu pe computer. Am scris toată viața cu creionul, cu stiloul, cu pixul. Până când, aflat la Paris vreme de nouă ani, am fost obligat să scriu pe computer, care îmi facilita expedierea textelor în țară. Manuscrisele cronicilor mele au rămas în mare parte în redacția „Contemporanului” sau a „României literare”. Ca și o parte din „Teme”. Manuscrisele cărților le-am păstrat, cine mai știe de ce. Dar de la „Istoria critică” (mare sau mică) încoace, nu mai am decât printuri (șpalturile de odinioară), când le mai am și pe acelea. Manuscrisele le-am purtat cu mine întreaga viață, nu neapărat crezând în valoarea lor după moartea mea, dar poate dintr-o obligație neconștientă pe de-a-ntregul față de fiul și de fiica mea, în ideea că vor dori cândva să-mi cunoască scrisul de mână. Nu m-am gândit decât de curând că vremea manuscriselor a apus. Și că ale mele se vor afla printre ultimele.
O întâmplare fericită a făcut să descopăr Biblioteca Județeană „G. Coșbuc” de la Bistrița și pe directorul ei, poetul și preotul Ioan Pintea. După câteva ore petrecute în atmosfera ei unică, m-am decis să-mi donez manuscrisele (în acel moment nu țineam minte câte aveam și nici măcar unde se aflau!) minunatei instituții. Acum ele se află pe mâini bune. Iar eu stau liniștit că nu se vor pierde, cel puțin pe durata vieții Bibliotecii bistrițene, care e, în orice caz, mai lungă decât a noastră.
Îți mulțumesc de a le fi acceptat, dragă prietene Ioan Pintea”, a spus atunci Nicolae Manolescu.
