O minoră de 12 ani din Feldru nu a mai ajuns la școală, în această dimineață, după ce a fost lovită de o mașină. La fața locului au intervenit echipajul de prim ajutor SMURD și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Fetița a fost găsită conștientă, prezentând multiple traumatisme. I s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, fiind apoi transportată la spital. La volan se afla un bărbat de 50 de ani din Leșu.
„În această dimineață, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la un accident semnalat în Feldru, pe Drumul Național 17D.
La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autocamion care tracta o semiremorcă, condus de un bărbat de 50 de ani din Leșu, în timp ce se deplasa pe direcția Rebrișoara către Ilva Mică, prin Feldru a surprins și accidentat o minoră de 12 ani din localitate care se deplasa în calitate de pieton.
În urma evenimentului, minora a fost rănită necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal“, a transmis IPJ BN.