După mai multe săptămâni în care vremea a avut un aspect plăcut de primăvară, urmează un proces de răcire. Astfel, după cum prognozează ONG MeteoBN, începând cu ziua de miercuri, 06.03, vremea va intra într-un proces de răcire, răcire care se va resimți mai acut în zonele nordice si estice ale județului. Valorile termice vor coborî abrupt, astfel, de joi dimineață minimele vor deveni preponderent negative.
„Miercuri după-amiază și în prima parte a nopții de miercuri spre joi, în extindere pe toată suprafața județului, va ploua, temporar moderat iar cantitățile acumulate pot depăşi 20 l/mp.
Începând din orele serii de miercuri, odată cu avansul unei mase de aer rece, ploile din zonele montane şi submontane din nordul si estul județului se vor transforma în lapovițe şi ninsori, în general de la 600 m. alt. La peste 1000 m. alt, valorile termice vor deveni negative ṣi se va depune strat de zăpadă. Grijă mare astfel, pe drumurile de altitudine din județ unde miercuri noapte va ninge“, a transmis Meteo.BN.
Prima pagina
Stiri
Actual ALERTĂ METEO! Precipitații și răcire accentuată a vremii în Bistrița-Năsăud