Ca în fiecare an, pădurea din Șesul Orheiului este cea mai atractivă destinație de primăvară din Bistrița-Năsăud. Ne-am obișnuit ca florile să își facă apariția tot mai devreme, din februarie sau chiar din ianuarie. Unele specii de plante care infloresc, de regulă, în aprilie, sunt deja înflorite în martie. Este exemplul lalelei pestrițe care și-a făcut deja apariția în Pădurea din Șes.

În zonă s-a așternut un covor de brândușe. Imaginile au fost împărtășite de către pasionatul de drumeții și natură, Gavrilă Albert.

„Plimbare printre flori în Pădurea din Șes, Orheiul Bistriței, jud. B-N.
– 3 martie 2024.
Printre brândușe încep să apară timid lalelele pestrițe! În aproximativ două săptămâni locul brândușelor va fi preluat de lalelele pestrițe!“, a scris Gavrilă Albert.
Din păcate, veștile nu sunt bune pentru flora apărută prea devreme. Temperaturile urmează să scadă în următoarele zile, astfel că vom avea din nou temperaturi negative.

Revine frigul! Cum va fi vremea în Bistrița-Năsăud, în următoarele zile!

 

SPUNE-TI PAREREA