Relația dintre profesori și elevi s-a schimbat mult în ultimele decenii și a devenit, în unele cazuri, chiar dificil de gestionat. Pe de o parte, elevii experimentează emoții negative legate de școală care nu erau băgate în seamă de generațiile din alte vremuri, dar cărora li se acordă acum mai multă atenție. Pe de altă parte, profesorii, mai ales cei cu vechime, au de abordat o generație de elevi mai greu de stăpânit. Care sunt principalele probleme care afectează în egală măsuri profesorii și elevii din școala românească și care sunt posibilele soluții, ne explică psihologul Gabriela Born.
1. Lucrați mult cu adolescenți și copii. Sunt emoțiile lor negative, în mare parte, legate de școală? De ce?
Da, am ocazia să lucrez cu copii și adolescenți, atât individual cât și în grup. Uneori particip, în calitate de consilier școlar și vocațional, la proiecte care se derulează în școli.
Emoțiile dezagreabile de frică, anxietate, rușine, dezamăgire, mânie, s.a., pe care adolescenții le descriu adesea în dialogurile noastre, pot avea diferite surse.
O mare sursă de suferință psihologică și emoțională se poate datora însăși perioadei de dezvoltare în care aceștia se află. Schimbările hormonale specifice pubertății aduc cu ele și oscilații, treceri ușoare de la o stare agreabilă, pozitivă, la una negativă. Apoi, aș nota felul în care se gândesc la ceea ce se întâmplă direct acolo unde se află. Dacă urmează să dea un test, acest lucru este văzut de mulți copii ca o amenințare care cuprinde toată viața lor și mulți obișnuiesc să-și lege valoarea și competența de aceaste evaluări, trăind emoții de îngrijorare, incertitudine și disperare.
O altă cauza ar putea deriva din interacțiunile conflictuale avute cu colegi de școală sau de clasă. Ca adulți, noi uităm adesea că maturizarea este un process de lungă durată și care necesită multă autoreflecție, răbdare și exercițiu. Este nerealist să așteptăm de la copiii noștri reacții predominant înțelepte și reflectate. Mai degrabă, putem să-i însoțim în acest proces de autodescoperire.
2. Care sunt, în opinia dumneavoastra, cele mai nocive stereotipuri ale profesorilor?
Din interacțiunile mele și relatări ale elevilor, există mulți profesori care dovedesc pasiune, entuziasm și dedicare pentru materia pe care o predau. La fel, tactul pedagogic și inteligența emoțională se regăsesc la mulți dintre cei care știu să trezească interes, să motiveze și să relationeze bine cu elevii. Pe de altă parte, există și situații nedorite. Dacă ar fi să fac un „Top 3“ al comportamentului nociv, venit dinspre un profesor, acesta ar arăta cam așa:
Profesorul „Corizeu” – profesorul care rămâne inabordabil emoțional, etichetează, jignește și nu răspunde la întrebările elevilor, considerându-le prostești, banale, nesimțite. În felul acesta se descurajează și ultima fărâmă de interes acordată unei materii. Acest tip de profesor lucrează, în general, cu elevii inteligenți, harnici, silitori pe care îi și selectează într-un fel de club închis muritorului de rând.
Profesorul ironic – batjocorește elevul în momentul în care acesta se blochează, nu vine cu o atitudine de încurajare, ci face de râs copilul de față cu alții.
Profesorul imprevizibil – se remarcă printr-o atitudine greu de anticipat. Poate veni calm în clasă și lângă banca ta și dintr-o dată să-ți ia caietul și să-l trântească de bancă sau să urle în fața copiilor, încât unii încep să tremure sau să scape pe ei. Este foarte anevoioasă relația cu o persoană care are o atitudine predominant imprevizibilă. Desigur, există multe alte acțiuni nesănătoase care se folosesc, fără mare efect pedagogic. Aș putea lista: lucrările de control cu rol de calmare, indiferența față de situații dramatice, toleranța exagerată la comportamente problematice, lipsa de interes și cercetare a împrejurărilor în care anumiți copii sunt victime ale intimidării și șantajului din partea altor elevi.
3. Sunt tinerii și copiii de azi mai puțin pregătiți să facă față emoțiilor negative, provocărilor care le aduc disconfort?
Trăim într-o perioadă în care se pune mare accent pe emoții și pe reglarea lor în așa fel încât să nu creeze suferință semnificativă. Consider că părinții generațiilor mai tinere au făcut și fac mari eforturi pentru a-și feri copiii de precaritate materială și, în multe cazuri, de detresă emoțională. Mulți părinți din zilele noastre sunt atenți la nevoile emoționale ale copiilor și nu ezită să caute sprijin profesional atunci când nu se descurcă singuri. Asta e un lucru bun. Totuși, capacitatea noastră de a deveni mai rezilienți și de a învăța să ne reglăm emoțiile se dezvoltă, îndeosebi, atunci când dăm de greu. A-i lua copilului din drum dificultățile și a interveni des în altercațiile lui nu-l ajută să-și dezvolte propriile strategii. Remarc, mai des decât aș vrea, tendința de a abandona rapid o sarcină, imediat ce gradul ei de dificultate crește. Dacă acest abandon devine frecvent, iar părinții și profesorii îl încurajează, copilul va învăța tot mai mult că este un neputincios. Toleranța la disconfortul emoțional din viața noastră este un aspect foarte important. Dacă nu reușesc din prima, nu înseamnă că sunt incapabil, ci că nu m-am antrenat suficient. Uneori, obișnuiesc să dau exemplul leului care are circa 70 de încercări până prinde prada.
4. Ați considera utilă consilierea psihologică periodică a profesorilor, prin programe decontate de stat?
Consilierea psihologică, la fel ca și alte metode de intervenție psihologică și terapie, nu ar trebui să fie o obligativitate. Ar fi de dorit, însă, ca aceasta să existe ca și posibilitate. Mai devreme sau mai târziu, fiecare profesor se va întâlni cu o situație de criză, greu de gestionat. Pentru aceste momente și/sau altele ar putea fi benefic să știe că poate apela la ajutor specializat. Dacă ar fi după mine, aș oferi posibilitatea de a avea acces la circa zece ședințe decontate pe an. Nu aș obliga pe nimeni dar aș pune la dispoziție această variantă.
Cabinet Individual de Psihologie Gabriela Born
Bistrita, Viisoara, Romania
0743 472 421
gabriela@born.ro
https://www.gabrielaborn.com/
