Un copil de 13 ani, fotbalist la clubul C.S. Silvicultorul Maieru, a murit subit după un antrenament pe terenul de sport din localitate. Acesta încheiase un antrenament de 75 de minute alături de colegii săi, iar după aceea a mai rămas pe teren să povestească și să joace fotbal cu alți băieți. Copilului i s-a făcut rău după ce antrenorul a plecat, fiind solicitat un echipaj SMURD.
„La ora 16.30 am început antrenamentul, am făcut 75 de minute, că atâta fac la vârsta lor. Un antrenament normal cu mingea, de posesie, n-am făcut antrenament fizic intens. Totul a fost ok. Am terminat antrenamentul, au fost doi părinți aici, cu doi copii. Ne-am adunat materialele, mingile… I-am salutat, le-am spus că ne vedem la antrenamentul următor. Nu dădea niciun semn că se simte rău. Cu un minut de terminarea antrenamentului a spus că a călcat rău și îl doare un pic glezna, dar nu s-a plâns de oboseală. A părut foarte energic, nu a dat niciun semn de oboseală. La fiecare antrenament, la 15-20 min le dau o pauză de apă. Așa e regulamentul, să vină cu apă: apă plată, nu sucuri nu alte tâmpenii, nici sucuri energizante , nici de alea de sportivi“, a povestit antrenorul pentru mesager24.ro.
Deși unele surse din comunitate au transmis presei locale că băiatul ar fi consumat mai multe energizante în acea zi, această informație nu a fost confirmată oficial și nici de către antrenor. Acesta a relatat doar că după ce a ajuns acasă, a fost sunat de un părinte care venise după un băiat și a fost anunțat că lui Cifor Hodoroga i s-a făcut rău.
Din ceea ce a auzit antrenorul de la copiii care au fost martori, tânărul sportiv a acuzat dureri în piept și le-a spus celorlalți să îi sune mama. În momentul în care antrenorul a ajuns înapoi pe teren, acolo erau deja sosite echipajele de prim ajutor care au constatat decesul băiatului. Antrenorul a mai precizat că nu a auzit nici de la ceilalți copii zvonul că Cifor Hodoroga ar fi consumat energizante, aceștia fiind foarte afectați și cu lacrimi în ochi.
Nici primarul comunei Maieru, Vasle Borș, nu a putut să confirme că energizantele ar fi fost de vină pentru decesul băiatului. Acesta spune că sunt doar speculații. Ceea ce a putut să spună este că, în urma autpsiei, s-a stabilit că băiatul a suferit un infarct.
Vasile Borș, el însuși un practicant perseverent al sportului, câștigător al mai multor competiții de alergare, a atras atenția că alimentația adecvată și hidratarea sunt cele mai importante atunci când fac sport.
„Avem nevoie de o alimentație cât mai naturală, pentru că nici alimentația care provine din marile magazine nu corespunde… Trebuie să consumăm apă, nici măcar sucuri. Alimentație bună, apă și sport: așa vom avea o generație cu mintea sănătoasă într-un corp sănătos! Știu că sunt energizante recomandate când mergi în cursă lungă… Dar mai bine mă spăl cu niște apă rece pe obraz. Suntem o țară care bate apa în piuă cu câte spitale trebuie să construim. Dar prima dată ar trebui să ne gândim cum să avem o minte sănătoasă într-un corp sănătos, să nu ajungem în spitale“, a atras atenția Vasile Borș.
Consumul de energizante în rândul minorilor este, într-adevăr, un fenomen îngrijorător. Energizantele sunt disponibile la liber pe rafturile magazinelor și sunt accesibile ca preț. Cum, de cele mai multe ori, părinții oferă bani copiilor fără a avea un control asupra produselor pe care le cumpără, ei ajung să consume cafea și energizante de la vârste foarte mici, chiar și 8-9 ani.
În luna iulie a anului trecut, un adolescent de 17 ani, din Iași, a murit, în urma unui infract, în timp ce se afla la o școală de vară. Mama lui a spus că băiatul a fumat mult și a consumat energizante.
„Mi-au spus că Ianis nu a vrut să mănânce în ultimele zile, era foarte bucuros, fericit, nu a avut nevoie de mâncare. Nu voia, i s-a dat și nu voia. Mi s-a spus, în schimb, că a fumat foarte mult și consuma câte 3, 4 energizante pe zi. Atât mi s-a spus mie, dar eu nu știu ce anume, câte a putut să consume copilul ăsta. Este un trend, se duc la școală și consumă toți o dată, deci se iau unul după altul, este pur și simplu un trend. Eu nu am știut că consumă, în schimb mi s-a spus că a fost văzut cu energizantul, bunica l-a văzut cu energizantul. Știu că toți copiii consumă și aș vrea să nu mai sufere nimeni”, a declarat mama adolescentului Ionela Tanasă, pentru Digi24.
Cum ne afectează energizantele
O singură băutură energizantă ne poate îngusta vasele de sânge în doar o oră și jumătate, ceea ce înseamnă că, în urma consumului, crește riscul de atacuri cerebrale sau infarct.
Cei mai afectați sunt tinerii și persoanele care fac sport. În timpul exercițiilor fizice, fluxul sangvin este la capacitate maximă, pentru că oxigenul trebuie să ajungă rapid la celule. Dar cercetătorii Universității Texas din Houston au descoperit că băuturile energizante împiedică buna funcționare a vaselor de sânge. Spre exemplu, arterele nu se dilată cum trebuie, de aceea oricând poate apărea un infarct.
Experții au analizat 44 de studenți americani de 20 de ani, nefumători și fără probleme medicale. Și au observat că, după doar 90 de minute de la consumul acestor energizante, vasele li s-au îngustat până la jumătate din diametru, ceea ce înseamnă că sângele a ajuns mai greu la organele vitale. Taurina, cofeina și zahărul din compoziția acestor băuturi ar provoca efectul negativ, spun cercetătorii americani.
Este o tragedie sa auzim ca un copil de doar 13 ani, indragostit de fotbal, a pierit subit in urma unui antrenament. Este greu de acceptat ca acest mic fotbalist a fost atat de puternic si energic in timpul antrenamentului, dar a avut un infarct dupa ce a plecat antrenorul si colegii sai. Este cu atat mai greu cand apar speculatii ca energizantele ar fi fost de vina pentru moartea sa. Cu totii trebuie sa intelegem ca alimentatia sanatoasa si hidratarea adecvata sunt esentiale atunci cand facem sport si trebuie sa renuntam la alimentele nesanatoase si bauturile cu zahar. Fie ca aceasta tragedie sa ne aminteasca mereu ca sanatatea este cel mai important lucru si ca sportul trebuie sa fie insotit mereu de o alimentatie sanatoasa si de hidratare corecta. Sa fim mai atenti la ceea ce mancam si sa incurajam o viata activa, pentru a avea o generatie cu minte si corp sanatos. Sincerele mele condoleante familiei indurerate a acestui mic fotbalist si sper ca aceasta tragedie sa ne invete cu totii o lectie importanta.