UPDATE: Bistrițenii au primit azi un mesaj prin sistemul Ro-Alert după ce o adolescentă de 14 ani a dispărut de acasă. Conform unui comunicat de presă al IPJ BN, copila a plect de acasă în jurul orei 06.30 și nu s-a mai întors. Mama ei a sunat imediat la poliție pentru că tânăra suferă de autism, dificultăți de vorbire și deplasare. Din fericire, după aproximativ o oră de la primirea mesajului, adolescenta a fost găsită.

ȘTIREA INIȚIALĂ. O adolescentă de 14 ani a fost dată dispărută de mama sa după ce, în această dimineață, a plecat de acasă în jurul orei 06.30 și nu a mai putut fi contactată.

Astăzi, 21 februarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiica ei, MICUȚ ROBERTA-MARIA, în vârstă de 14 ani a plecat voluntar de la domiciliu lor din Bistrița, în jurul orei 06:30 și nu a mai revenit.

Semnalmente: înălțime de aproximativ 150 cm, greutate de aproximativ 40 de kilograme, ten deschis, ochi albastri, păr șaten lung.
Ca semne particulare, fetița prezintă dificultăți de vorbire și locomotorii.

La data plecării, minora era îmbrăcată cu o bluză de trening cu glugă, de culoare roz, pantaloni de trening de culoare neagră și papuci de casă de culoare neagră, cu dungi albe.

Persoanele care pot să ofere informaţii care să ajute la găsirea acesteia, sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie!“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ BN.

SPUNE-TI PAREREA