Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, Drumul Județean 151, în Sigmir. La fața locului au ajuns un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare si un echipaj de prim ajutor SMURD. Un autoturism a intrat într-un cap de pod, șoferul fiind rănit.
Bărbatul a fost scos din mașină de către ceilalți participanți la trafi și prelaut apoi de către echipajul de paramedici. Victima era conștientă, acuza dureri lombare, a fost stabilizat și transportat la UPU SMURD Bistrița.
„În această dimineață, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident produs pe Drumul Județean 151, în Sigmir.
La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani din Reteag a părăsit partea carosabilă întrând în coliziune cu un podeț.
În urma accidentului șoferul a fost rănit, necesitând acordarea de îngriji medicale de specialitate la spital.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilită cauza și împrejurările producerii accidentului“, a informat IPJ BN.