Doi bărbați din Bistrița-Năsăud au fost vizați recent de percheziții, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive și punere la dispoziție a locuinței pentru consum de droguri.
Conform unui comunicat de presă al poliției, unul dintre bărbați ar fi vândut, în mod repetat, droguri de risc (canabis) și substanțe cu efect psihoactiv (din categoria catinonelor și 2-MMC) mai multor consumatori, din județul Bistrița – Năsăud, cu sume cuprinse între 50 și 100 de lei, pentru o doză.
Cel de al doilea bărbat ar fi deținut și oferit, cu titlu gratuit, diverse cantități de canabis (drog de risc) sau substanțe psihoactive, în perioada iulie 2023 – ianuarie 2024. De asemenea, la o petrecere privată, organizată la domiciliul său, ar fi oferit participanților canabis pentru consum.
În urma perchezițiilor, au fost confiscate mai multe substanțe, grindere, telefoane mobile și alte probe. Un bărbat a fost arestat.
„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, ieri, 8 februarie, au fost descoperite și ridicate aproximativ 130 de grame de substanță cu efect psihoactiv (2-MMC), canabis, grindere, telefoane mobile și cartele telefonice, precum și alte mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea a celor două persoane, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de astăzi, 9 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița – Năsăud a dispus arestarea preventivă față de o persoană, fiind luată măsura arestului la domiciliu față de cea de-a doua, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“, a transmis IPJ BN.