Să fi primar este un privilegiu, dar și o misiune dificilă. Chiar dacă funcția îți oferă un statut în comunitate, vine și cu o mulțime de responsabilități și, nu în ultimul rând, cu un grad ridicat de expunere publică și expunere la critici.
În mediul administrativ din Bistrița-Năsăud, o serie de primari au ales o abordare controversată în gestionarea criticilor. În loc să răspundă la întrebări sau să inițieze un dialog deschis cu cetățenii, aceștia au optat pentru acțiuni mai puțin obișnuite: i-au dat în judecată pe cei care le-au pus sub semnul întrebării competența și deciziile.
A cerut daune uriașe, dar a fost obligat să își ceară scuze!
Unul dintre cazuri este cel al primarului comunei Șanț, Marian Forogău, care a consumat resurse financiare și energie pentru a-l da în judecată pe David Szabo, actual consilier local și contracandidatul său la alegerile din 2020. Totul a pornit de la un interviu pe care primarul l-a acordat unui post TV local în care a făcut mai multe acuzații defăimătoare la adresa fostului primar, Ioan Szabo, tatăl lui David Szabo. Subiectul a fost unul extrem de sensibil, având în vedere că Ioan Szabo a murit în timpul pandemiei, lăsând în urmă o soție și trei copii care au fost nevoiți să se descurce mai departe fără ajutorul lui.
David Szabo a reacționat pe pagina sa oficială de Facebook și a subliniat că primarul încearcă să își mascheze incompetența dând vina pe un om care nu mai este printre noi și nu mai are șansa să îi dea o replică.
„Cu părere de rău, constat că șănțenii sunt puși într-o lumină proastă din cauza comportamentului unui om care, la ultimele alegeri, și-a asumat responsabilitatea conducerii comunei noastre. Am acceptat cu demnitate și respect faptul că oamenii l-au ales în lupta electorală din 2020, dar mă așteptam, așa cum se așteptau și alți oameni din comunitatea noastră, la rezultate și la continuitatea unor proiecte importante.
Domnule Forogău, este regretabil că dați vina pe un om care nu mai este printre noi pentru a vă justifica incompetența și lipsa de bun simț. Dar dacă tot ați amintit de fosta administrație, eu și alți șănțeni așteptăm un raport prin care să facem comparații concrete, pe buget, rezultate și performanță, nu pe povești! Fapte vrem, nu vorbe și scuze!“, a scris David Szabo în 2022.
Enervat de mesajul său, Marian Forogău l-a dat în judecată și a cerut daune uiașe, în valoare de 50 000 de euro. Evident, acțiunea sa în instanță a fost sortită eșecului, așa că a pierdut procesul. Mai mult de atât, Marian Forogău a fost obligat, de instanță, „să își ceară scuze public pentru afirmațiile defăimătoare privind onoarea și reputația tatălui decedat al pârîtului, defunctul S.I, făcut în interviul acordat de reclamant postului Impact TV la data de 04.02.2022“. De asemenea, a fost obligat și să achite cheltuieli de judecată în valoare de 5020 lei.
Jocul nervilor la Dumitrița
Un alt caz al unui primar care stă prost cu nervii când i se pune la îndoială competența este la Dumitrița, unde primarul Ilie Uchrenciuc se află în război total cu o membră AUR, Loredana Baltă. Loredana Baltă este educatoare și se pare că se bucură de aprecierea părinților din comunitate. Dar, în același timp, se ocupă și de activism civic, iar acest lucru nu prea este pe placul primarului.
Ea și-a format o comunitate pe Facebook unde postează diverse critici la adresa administrației, participă la ședințele de consiliu local și a semnalat mai multe probleme din comuna Dumitrița pe care le-a comunicat presei în cadrul unor conferințe de presă ale partidului AUR.
Loredana Baltă spune că primarul refuză să răspundă unor solicitări și încearcă, în toate modurile să îi obstrucționeze accesul la ședințele de consiliu local.
„Promite și, până la urmă doar cu promisiunile rămân oamenii. E o chestie poate general valabilă la mai mulți primari. În ceea ce mă privește, i-am atras atenția de multe ori și domnului secretar că orice primărie este datoare să aibă o persoană responsabilă pe legea 544 (n.r. legea liberului acces la informații de interes public). Nu există persoana aceasta. Ca cetățean mi-aș dori să cunosc activitatea consilierilor, rapoartele de activitate. Am înțeles că sunt obligați să depună rapoarte de activitate și rapoartele de activitate să fie încărcate pe site-ul primărie. Or mi se pare că am văzut într-un an vreo șase rapoarte… nu vreau să mint. Ceva de genul: «marcat lemn», «participat ședințe…». La asta se rezumă activitatea lor.
Prima dată am fost la o ședință în 2021, s-a uitat la mine ca la o ciumată. Știam că trebuie să stau până la sfârșitul ședinței să mi se dea cuvântul pentru că m-am informat. Și în momentul în care s-a terminat ședința, s-au ridicat să plece. Și am zis vreau și eu să spun ceva. Domnul care este acum viceprimar a spus «păi stai un pic, noi suntem aici de nuștiucâte ore, de dimineață , cine mai stă acum, am terminat ce am avut de discutat». Și am zis că, în calitate de cetățean, vreu și eu să spun ceva. Și a zis «gata, ședința s-a terminat». Un consiler PSD mi-a spus «dacă vrei să vii la ședințe, de ce nu te-ai făcut consilier?» Ești umilit la sânge. Dacă adresezi o întrebare nepotrivită nu ți se răspunde…
Cu mine are o problemă pentru că eu îi adresez întrebări incomode. Consilierii nu au înzdrăznit să îi adreseze unele întrebări. În ședințele locale consilierii se poartă ca și cum ar apăra matca. Măcar consilierii din opoziție ar trebui să zică ceva“, a spus Loredana Baltă.
Loredana Baltă a fost dată în judecată pentru că i-a pătat imaginea publică primarului și i se cer daune de 50 000 de lei, precum și scuze publice. Acțiunea vine după ce ea a semnalat, în repetate rânduri, mai multe nereguli din comună și a sugerat că se fac diverse „manevre“. Postările ei sunt publice pe pagina de Facebook. Femeia se apără și spune că nu l-a ofensat cu nimic și că nu este un atac personal, intenția ei fiind doar să aducă în atenție chestiuni de interes public.
„În momentul în care tot am zis că trebuie montate coșuri, că trebuie să facem curat și am văzut că îi intră pe o ureche și îi iese pe alta, am zis nu se poate așa ceva. Ca să îi responsabilizezi, trebuie să audă și oamenii, că probabil atunci li se va face rușine. Cu inima mai să îmi puște în piept m-am dus și am zis că vreau să înregistrez ședința. La care președintele de ședință a zis că da. La următoarea ședință, pe ordine de zi, ce credeți că a fost? Modificarea regulamentului de desfășurare a ședințelor publice… adică ședințele să fie înregistrate de către cetățean, dar cu acordul tuturor celor prezenți că, vezi Doamne, e dreptul lor la intimitate. Și am zis… când ați intrat în jocul acesta și ați vrut să fiți primar, v-a plăcut, da? Păi asumați-vă ți partea aceasta mai puțin plăcută în care trebuie să răspundeți la întrebări. Ca să nu vă mai spun că a adus persoane care să mă intimideze… M-a dat în judecată pentru că i-am pătat imaginea publică și îmi cere daune de 500 de milioane de lei vechi și în cazul în care va câștiga eu să anunț pe posturi locale că îmi cer scuze. Toate lucrurile au fost legate de administrație, de faptul că în toate acțuunile lui nu întreabă pe nimeni“, a mai spus Loredana Baltă.
Primarul, pe de altă parte, consideră că și-a făcut datoria privind transparența decizională și Loredana Baltă a denaturat realitatea unor fapte și i-a făcut mai multe plângeri tendențioase. El spune că afirmațiile ei aduc atingere onoarei și reputației sale și a instituției pe care o conduce și îi afectează reputația de care se bucură ca primar. De asemenea, pune activitatea ei pe seama faptului că se pregătește de o candidatură din partea AUR.
„Sunt mai multe… Mă face în toate felurile, că n-am făcut nimic în comună, că nu sunt proiecte, că ce proiecte sunt astea.. Nu am nimic cu ea. Oricine poate să vină la ședințe, dar ea se apucă de filmat, întrerupe ședințele, intervine peste consilieri. Acum că am dat-o în judecată, s-a mai potolit. Îmi face tot felul de reclamații. Suntem oameni și trebuie să ne respectăm unii pe alții. Că va candida, că nu va candida, Dumnezeu să îi ajute. În șendințele de consiliu noi toți cooperăm pentru bunul mers al comunei și pentru binele cetățenior, de trei ani îmi face probleme. Oricine poate să vină la ședințe, dar ea deranjează pe toată lumea. E cadru didactic, e educatoare, am pretenția să se comporte civilizat“, a declarat primarul Ilie Uchrenciuc.
Doar pt primul caz că nu am citit tot,nu înțeleg unde-i pbl ca te iei de un mort.Daca nu și-a făcut treaba(și asta vede toată lumea) de ce sa taci?Așa, defăimător e orice….Ce vor cretinii care fac legi in tara asta(și mai ales ăștia de le aplica cu atâta sârg deși ar trebui să judece corect că de aia au imunitate),sa-i mângâiem și pe creștet pe ai care toaca banii publici și nu fac nimic pt noi?Înțeleg că e tatăl lui și nu-i convine dar după principiul asta ar trebui sa nu zicem nimic nici de activiștii de partid și torționarii care ne-au distrus familiile si tara după 45,că au și ei copii și nepoți care suferă azi când aud adevărul despre ai lor „dragi” comuniști criminali?Și apoi defunctul nu s-o fi jertfit pt tara!A murit de o boala ,ca mulți…Și dacă fiul e consilier acum inseamna că nu era mic in pandemie.Ce e vrajeala cu „a lăsat o familie cu 3 copii”?Daca erau mari,la munca nu la intins mana (și ei și mămica) !Acu ,ca ia dat și Primarul in judecată nejustificat într-un exces de orgoliu,poate.Nu știm noi tot ,mai mult ca sigur DAR așa tâmpiți suntem sa dam sentita cu cerut scuze ?Pt ce ?Pt că mi-am spus opinia ?Ce daca am jignit ?Într-o societate ca asta de azi se simte unul jignit și dacă-l fac „negru” deși eu nu am dreptul daca el mă face „alb”.Ce lume defecta!! Și cica sa tragi sa le plătești astora salarii imense …Ca sa ce ?Să-ți bage pumnul în gura și să inventeze taxe de judecată imense…Bai bai „bugetarilor”,eu trăiesc i luna cu familia cu aia 5000 de lei…