Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că se vor aloca bani pentru reabilitarea podului care traversează râul Bistrița, care face legătura între localitățile Rusu Bârgăului – Valea Poienii – Dorolea, DC 6B (pe raza comunei Josenii Bârgaului), care este grav avariat, fiind închis.
„Am văzut această problemă, m-am consultat şi cu domnii primari şi cu domnul prefect, şi cu domnul preşedinte. Am avut o discuţie foarte bună cu toţi colegii din Ministerul Dezvoltării, cu premierul României, cu domnul Marcel Ciolacu, care mi-a dat tot suportul domniei sale în această direcţie. Vom promova, în termen cât mai scurt, un proiect prin care să asigurăm, în baza situaţiilor de urgenţă, sumele necesare pentru ca acel pod să fie în siguranţă, atât el, cât şi toţi oamenii care vor ajunge să treacă pe el. E un lucru care trebuie făcut în cel mai scurt timp, iar conform prevederilor bugetare, estimăm că în luna februarie se vor şi întâmpla aceste lucruri, pentru că sunt proceduri care trebuie să fie parcurse”, a declarat Bogdan Ivan.
Reamintim că circulația peste podul care traversează râul Bistrița, care face legatura intre localitățile Rusu Bârgăului – Valea Poienii – Dorolea, DC 6B (comuna Josenii Bârgaului), a fost închisă total în seara zilei de 9 ianuarie 2024, după ce s-a constatat că podul este grav avariat. Autoritățile au intervenit după ce un cetățean a sesizat că podul este fisurat și se mișcă.