Ajunul Bobotezei precede ziua de Bobotează, care are o puternică semnificație religioasă, dar, ca orice sărbătoare, este însoțită de diverse tradiții și superstiții care nu au nepărat legătură cu religia
Ziua de 5 ianuarie este una de post şi rugăciune pentru creștinii care vor să fie vrednici de primirea Sfântului Botez a doua zi. Postul se ține în mod special de către fetele nemăritate care, în vechime, posteau, convinse fiind că Dumnezeu le va trimite în dar un soț chipeș și destoinic.
Potrivit tradiției, ajunul Bobotezei este ziua în care preoții merg din casă în casă pentru a binecuvânta și a stropi cu agheasmă. Tradiția mai spune că fetele nemăritate trebuie să ia o rămurică din mănunchiul de busuioc cu care preotul stropește și să o pună sub pernă, pentru a-și visa ursitul. O altă tradiție veche spune că fetele tinere și femeile necăsătorite puneau busuioc la streașina casei, iar dacă a doua zi îl găseau plin de chiciură, însemna că se vor mărita cu un băiat bogat.
„În Bucovina, mai ales, gospodinele gătesc fel de fel de bucate. Tot în vechime era la mare căutare prepararea grâului fiert, îndulcit cu miere sau mac râșnit, presărat cu miez de nucă și a vărzarelor- plăcinte umplute cu varză, găluștele și prunele uscate. Prin case, în această zi se gătește și pește prăjit sau borș de pește. Nimeni nu mănâncă din ele până când nu vine preotul și le sfințește, stropindu-le cu agheasmă. Preotul stropește cu agheasmă veșmintele din casa fiecăruia. După ce sunt sfințite cu agheasmă, o parte din bucate sunt aruncate la rădăcina copacilor pentru a fi roditori peste ani. Pomii sunt stropiți cu agheasmă, în același scop. Și animalele din ogradă sunt stropite cu agheasmă.
Multe acte performate în această zi sunt menite să atragă prosperitatea în noul an, să protejeze pomii și animalele din ogradă. În trecut, cu aluatul de la vărzare gospodinele ungeau tulpina pomilor, convinse fiind că vor aduce roade bogate peste vară. În aceeași categorie a actelor apotropaice (cu rol de protecție) intră și obiceiul de a strânge cenușa din vatră pentru a o presăra, la primăvară, peste straturile cu răsaduri, spre a fi păzite de lighioanele dăunătoare.
Câteva superstiții vizează tot viitorul, felul în care se va desfășura viața în noul an: femeia care se ceartă cu bărbatul ei în această zi, va avea parte de sfadă tot anul.
Tot în vechime, în ajunul Bobotezei se așezau pe masă sare, pâine, un pahar cu apă. Se credea că sufletele celor morți, din familie, vin noaptea și se ospătează cu ele“, relatează Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român.
Motto:
„Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.”
(Lucian Blaga- SUFLETUL SATULUI)
In loc de comentariu, mai bine poezia „Bobotează”, de Octavian Goga:
Ieri un popă rumen mi-a venit în casă
(Lege nu-i pe lume să şi-l vrea proroc),
Şi din căldăruşe mi-a uitat pe masă
Un sfios şi galben fir de busuioc…
Busuioc cucernic, busuioc de-acasă,
Frate cu muşcata prinsă-ntre fereşti,
Floare de la ţară, floare cuvioasă,
Cum să-ţi spun eu ţie cât de drag îmi eşti?
Mi-ai adus cu tine farmecul livezii,
Mi-ai vrăjit o clipă satul meu din deal,
Taina ce-nfioară noaptea bobotezii,
În întunecimea bietului Ardeal…
Îmi răsar acuma cântece uitate.
Şi-ntr-o pribegie fără de noroc,
Eu te simt că tu eşti singurul meu frate,
Rătăcit şi galben fir de busuioc…
În străinul chiot care strig-afară,
Lângă mine-alături mi te iroseşti,
Floare cuvioasă, floare de la ţară,
Ce cătarăm, oare, noi la Bucureşti?…