Un bărbat în vârstă de 87 de ani, cu simptome de demență, a dispărut de acasă a doua zi de Anul Nou. Nepoata sa a făcut un apel pe Facebook, cerând ajutorul oamenilor pentru a-l găsi.
„Bunicul meu, Briciu Augustin a dispărut de la domiciul său din Şieu-Cristur, județul Bistrița-Năsăud azi dimineață, 2.01.2024 in jurul orei 6. Este îmbrăcat cu un jerseu maro croşetat, pantaloni gri de bumbac și o caciulă neagră. Are 87 de ani și prezintă simptome de demență. Vă rog dacă l-ați văzut, să sunați la poliție sau la numărul de telefon 0751171959“, a sris nepoata sa pe Facebook. Ulterior, aceasta a precizat că bărbatul ar fi fost văzut pe raza localității Rebrișoara.
Cazul a fost preluat și de către poliție.
„Poliţiştii din Bistrița-Năsăud caută un bărbat de 87 de ani din Cristur-Șieu care a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acestuia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.
Astăzi, 2 ianuarie, polițiștii din Beclean au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în acestă dimineață, soțul ei, BRICIU AUGUSTIN a plecat de la domiciliul lor, din localitatea Cristur-Șieu și nu a mai revenit.
La data plecării acesta era îmbrăcat cu un jerseu croșetat de culoare maro, pantaloni de trening de culoare închisă, iar pe cap purta un fes de culoare neagră.
Semnalmente: înălțime de aproximativ 1,65 m, greutate de aproximativ 70 de kg, ochi căprui, păr grizonat.
Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea bărbatului sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de Poliție“, se arată într-o comunicare a IPJ BN.