Sărbătorile sunt un motiv extraordinar de redecorare a casei. Însă, din cauză că există o mulțime de ornamente și accesorii festive, poate interveni și stresul, nemaiștiind de unde să începeți. Dacă vă numărați printre persoanele care își doresc să-și orneze locuința în moduri cât mai feerice, însă agitația sezonului vă stresează și vă face să vă pierdeți ideile, atunci rămâneți cu noi. În rândurile ce urmează vă vom ajuta să decorați una dintre cele mai importante camere dintr-o casă și anume, dormitorul. Veți afla ce fel de ornamente puteți pregăti pe noptieră, ce fel de accesorii de sezon se potrivesc pe pat și cum să vă faceți camera să devină o oază de liniște și pace. Astfel, nu numai că vă veți impresiona familia cu decorul ales, dar vă veți și simți înconjurat de magia Crăciunului pe toată durata sezonului. Să începem!

Dormitorul este una dintre cele mai importante camere ale unei locuințe, după cum spuneam și mai devreme. Este locul în care vă odihniți și vă energizați pentru o nouă zi, dar și în care visați la dorințele cele mai apringe de viitor sau la vacanțele de sezon mult dorite. De aceea, această cameră merită atenția dumneavoastră, prin a o decora cât mai frumos. Printre piesele clasice găsite într-un dormitor se numără patul, noptierele și șifonierul. Dacă cel din urmă este mai greu de decorat, aflați că pentru pat și dulăpioarele în cauză aveți o mulțime de posibilități. În continuare, vom începe cu ornamentele perfecte pentru dulăpioare și apoi vom trece la pat, pentru a vă ajută pe toate domeniile menționate. Astfel, veți obține un decor mai frumos ca niciodată, potrivit cu dorințele și energia dumneavoastră.

  • Decorațiuni de sezon pentru noptiere

Noptierele sunt unele dintre cele mai folositoare piese de mobilier pentru dormitor. Fie că optați pentru un model clasic, din lemn masiv, sau poate sunteți adeptul conceptelor moderne și vă plac mai mult modelele din sticlă, cu următoarele idei oferite de noi veți putea decora numaidecât, cu stil și eleganță. Iată cum puteți aranja pentru sărbători:

  • Figurine: acestea au fost dintotdeauna și vor rămâne în continuare o idee clasică de ornament festiv. Puteți alege dintre figurinele haioase, cum ar fi renii sau oamenii de zăpadă zâmbitori, sau dintre figurinele mai elegante, demne de un dormitor modern, precum îngerașii sau brăduții din ceramică. Tot ce trebuie să faceți este să alegeți modelul preferat și să le așezați cât mai ordonat pe dulăpior, pentru un design festiv.
  • Mini brăduț: dacă bradul cel mai mare este în living ca piesă de rezistență, însă vreți să simțiți magia Crăciunului și în timp ce dormiți, atunci puteți decora noptiera cu un mini brăduț. Alegeți un model artificial, fie decorat în prealabil, fie pe care îl veți orna dumneavoastră și puneți-l la loc de seamă la capul patului. Astfel, când pășiți în dormitor, gata de o seară relaxantă, veți simți cum spiritul festiv vă poartă spre cele mai frumoase vise.
  • Aranjamente florale: dacă totuși nu sunteți adeptul mai multor brazi decorați în casă, atunci puteți opta și pentru aranjamentele florale. Tot ce trebuie să faceți este fie să alegeți o plantă naturală de sezon, cum sunt crăciunițele, fie să faceți dumneavoastră un aranjament din crenguțe și flori artificiale, ce se va păstra pentru totdeauna. Puteți chiar să folosiți și o vază transparentă în care să puneți câteva luminițe festive, pentru un strop în plus de magie.
  • Ornamente DIY: și nu în ultimul rând, mai puteți decora dulăpiorul de lângă pat și cu câteva ornamente handmade. De exemplu, puteți tăia trei – patru feliuțe de portocală pe care le uscați apoi în cuptor, să strângeți câteva crenguțe de brad din curte sau de la munte și să le legați apoi cu o sfoară subțire pentru a forma un mini buchețel. Astfel, veți reuși să aduceți magia Crăciunului mai aproape, fără să cheltuiți o avere.

Iar acum că v-am vorbit despre noptiere, trecem și la decorarea patului, după cum am promis.

 

  • Decorațiuni de sezon pentru pat

Patul este locul în care vă odihniți, vă recăpătați puterile și visați la cele mai frumoase dorințe. De aceea este important să decorați și această piesă de mobilier, pentru a întregi aspectul festiv al camerei. Indiferent dacă aveți un pat 160×200 sau un pat de o persoană, cele mai bune opțiuni de împodobire sunt pernele și păturicile festive. Peste pernele obișnuite pe care vă faceți somnul, puteți pune câteva pernuțe decorative în culori de sezon cum ar fi roșu, alb sau verde, cu modele precum fulgii de nea, renii sau chiar oamenii de turtă dulce. Iar după ce alegeți modelul preferat, puteți să asortați și o păturică pufoasă cu ele, în același design. Așa, veți avea seri relaxante pline de strălucire alături de cei dragi, într-un cadru mai festiv ca niciodată.

Și deși ce urmează să vă spunem nu ține chiar de pat sau dulăpioare, iată că mai puteți opta pentru încă o piesă de decor pentru dormitor: covorașele festive. Puneți un astfel de covoraș în imediata apropiere a patului, pentru a păși pe el în diminețile reci de iarnă. Puteți opta pentru modele haioase sau clasice, după bunul plac. Deci aveți o mulțime de posibilități de asortare.

Iar acum că ați aflat cele mai ingenioase idei de decorare, nu vă rămâne decât să treceți la treabă și să vă puneți imaginația în mișcare!

 

Acestea fiind spuse, iată-ne ajunși la final. Sperăm că articolul nostru v-a fost de folos și că acum vă simțiți inspirat să creați cele mai frumoase aranjamente pentru dormitorul familiei. Pentru și mai multe idei, nu ezitați să navigați mediul online. Pe această cale, vă dorim redecorare plăcută!

SPUNE-TI PAREREA