În data de 6 decembrie, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cunoscut popular și sub numele de Moș Nicolae. Acum se deschide o lună de sărbători de iarnă, care durează până la 7 ianuarie, când este celebrat Sfântul Ioan Botezătorul.
Viața Sfântului Nicolae (270 – 343) este cunoscută dintr-un manuscris grecesc din secolele V – VI, din variante mai târzii, în greacă și în slavonă, iar în vestul Europei, din Legenda aurea, operă scrisă în latină de către Jacques de Voragine. Se știu destul de puține despre el. Se pare că a fost închis și torturat în timpul persecuției lui Dioclețian și eliberat în timpul împăratului Constantin cel Mare. A participat la Sinodul de la Niceea, în anul 325, unde a apărat credința creștină de erezia lui Arie.
În România, Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți sfinți. Viața sa este cunoscută de multă vreme. În secolul al XVII-lea, deja era tradusă întreaga colecție de vieți de sfinți care se utilizează și astăzi în Biserica Ortodoxă. Prin urmare, povestea vieții sale a fost citită, povestită și repovestită la predică, dar și în ocazii informale: la clăcile de muncă și la șezători, în nopțile lungi de iarnă, în preajma sărbătorilor.
Legendele care circulă în mediul rural despre Sfântul Nicolae urmăresc îndeaproape momente din viața sa: unele relatează cum a salvat oamenii împiedicând scufundarea unei corăbii în timpul unei furtuni puternice și cum i-a dăruit pe furiș unui om bani pentru fiicele sale, ca să se poată căsători.
Importanța sa în comunitățile ortodoxe românești se vede în faptul că numeroși români i-au purtat numele și, la căsătorie, mai ales în Gorj, Oltenia şi Moldova, Sfântul Nicolae devenea ocrotitorul noii familii. De sărbătoarea Sfântului Nicolae (6 decembrie), oamenii participă la Sfânta Liturghie, unde se roagă pentru diferitele lor probleme, iar fetele – să se căsătorească. După slujbă, cei cu numele Nicolae pregătesc o masă cu mâncăruri de post, cheamă preotul să le binecuvânteze şi, după ce împart din ele celor săraci, își sărbătoresc ziua de nume cu rudele şi vecinii. Se mai crede că Sfântul Nicolae apără de boli şi lovituri oamenii, dar și vitele din gospodărie, pe care le ferește de lupi.
Cât de mult este apreciat Sfântul Nicolae se observă dintr-o credință veche: se zice că, în anumite nopți sfinte, la marile sărbători, cerul se deschide și poți vedea frânturi de Rai. Unii au afirmat că l-au văzut pe Sfântul Nicolae stând în stânga Domnului, aşezat la masa Raiului.
Cu o cultură preponderent orală până în secolul XX, țăranii români obișnuiau să utilizeze sărbătorile ortodoxe (a căror socoteală o ținea preotul din sat) drept repere temporale care îi ajutau să păstreze rânduiala vieții și a gospodăriei. Cum ziua Sfântului Nicolae cade aproape de sfârşitul anului, şi l-au închipuit ca pe un sfânt bătrân, cu o barbă mare, albă, care aduce iarna şi zăpada, când îşi scutură barba. Dacă nu e zăpadă, oamenii glumesc, spunând că „a întinerit Moş Neculai”.
Numele Sfântului Nicolae a fost legat de observațiile astronomice populare. Țăranii au observat că soarele nu răsare întotdeauna în acelaşi loc, ci în locuri diferite între est şi sud. De sărbătoarea Sfântului Nicolae, spuneau bătrânii, soarele răsare la miazăzi şi, începând cu această dată, alungat de Sfântul Nicolae, începe să răsară tot mai spre miazănoapte, până la Sfântul Toader (în preajma echinocţiului de primăvară), care îl alungă din nou înspre miazăzi. Sfântul Toader păzeşte cerul la miazănoapte, iar Sfântul Nicolae, la miazăzi, ca să nu-i permită Soarelui să fugă, îngrozit de răutăţile pe care le vede ziua pe pământ. Se mai zice că, atunci când e gata să ajungă la Sfântul Toader, Soarele ia cu sine nouă babe rele şi aduce ninsori, ploi şi vreme rea, doar-doar va scăpa nevăzut de Sântoader! Dar Sântoader are şi el nouă cai şi cu ei fugăreşte Soarele şi îl ajunge din urmă, după câteva săptămâni bune! Şi uite aşa se plimbă Soarele pe cer între Sfântul Teodor şi Sfântul Nicolae şi, credeau bunicii noştri, într-o zi va scăpa, nu pe la Sfântul Toader, care e tânăr şi are cai, ci pe la Sfântul Nicolae, care e bătrân şi nu are cai. Dar asta va fi abia la sfârşitul lumii.
Text: Ana Pascu, muzeograf la Muzeul Național al Țăranului Român
Icoană pe sticlă cu tema „Sfântul Ierarh Nicolae”, datare 1894, meșter Matei Țimforea, zonă Cârțișoara, Țara Oltului, clasată în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român
