Mai sunt câteva zile până când iluminatul festiv de Sărbători va fi inaugurat oficial, în municipiul Bistrița. Luminițele au fost „testate“ în această seară, anticipând momentul așteptat cu entuziasm de către bistrițeni în această perioadă a anului. Dacă avem noroc și de puțină zăpadă, peisajul va unul complet.
Un brad de dimensiuni impresionante a fost amplasat în centul municipiului Bistrița și împodobit de Sărbători. Administrația orașului a optat, anul acesta pentru un brad natural, spre deosebire alți ani când s-a ales varianta unor nstalații de lumini în formă de brad.
Reamintim că iluminatul festiv și Târgul de Crăciun vor fi deschise, în curând, în zona centrală.Evenimentul va avea loc joi, 30 Noiembrie, de la ora 18.00. Magicianul Robert Tudor și Kamelia Melnic, dar și Trupa de Teatru Alexandru Misiuga vor face atmosferă cu animații pentru copii.
Suma de 821 000 de lei a fost alocată de la bugetul local pentru închirierea instalațiilor și figurinelor de Sărbători.