Circulă, zilele astea, un filmuleț cu un puști de 15 ani care e pus își sune tatăl și să îi spună că îl iubește, la telefon, așteptându-i reacția. Omul, aflat probabil la serviciu, îi răspunde „păi ce bă, suntem la din dragoste sau unde dracu suntem aci?“ apoi îi spune „să fii sănătos“.
Pornind de la acest clip de TikTok, un caz care nu reprezintă nepărat un fenomen confirmat de niște date statistice, unii au început să se vaiete pe rețelele de socializare că suntem generația „bușită emoțional“, generația căreia nu i se spune
„te iubesc“, generația crescută de „fosile comunistoide“ și așa mai departe.
Nu are rost să judecăm reacția tatălui pus pe internet la provocarea iubirii. Poate nu e modul lui obișnuit de comunica, poate era prins cu ceva la serviciu sau a fost luat prin suprindere sau a crezut că i se face o glumă. Sau poate chiar are o problemă în a-și exprima sentimentele față de propriul copil sau alte persoane apropiate. Poate e un tată bun, poate e un tată care lasă de dorit. Ideea este că NU E TREABA NOASTRĂ! Poate fi treaba noastră să facem lumea un loc mai sănătos mintal, dar sigur nu asta este modalitatea ideală. Nu ne punem copiii pe internet atunci când fac ceva ce considerăm greșit (sper), de ce să ne punem părinții?
Faptul că omul a fost postat pe internet fără acceptul lui, expus oprobriului public și judecății altora fără a avea șansa să se apere mi se pare cea mai mare dovadă de NEIUBIRE. Și dovada că dreptul unora care, mai nou, se simt ofensați și îndurerați sufletește de orice, este mai mare dreptul altora la INTIMITATE!
Iaă câteva comentarii pline de IUBIRE pe care le-a primit tatăl „neiubitor“ fără să ceară părerea nimănui:
„Ăștia sunt părinții. Generațiile de copii din ziua de azi sunt distruse de părinți imaturi, reci și indisponibili emoțional pentru copiii lor“
„Vai de noi…..cum sa te sune copilul sa iti spuna ca te iubeste si tu sa spui asa?“
„Tatal este constipat emotional“.
„Mulți părinți nu știu să se comporte cu copiii pt că nimeni nu ia învătat, dar totuși trăim in era vitezei și a informației și nu mai au scuze putea să spună și el că e măndru că ii e tată și că il iubește, in fine!“
„asta chiar m`a facut trist rau! un alt purtator ilegal de creier care a procreeat doar pentru ca a putut“.
„mi-aș fi dorit să lase cineva un cont de-al lui de Instagram, tik tok, ceva. Sper sa fi văzut câtă lume e alaturi de el și părinții lui sper că au aflat că sunt niște neandertalieni, incapabili de a fi părinți“
„Adolescenții și copiii de astăzi sunt crescuți și educați de noi, cei care am fost educați de niște “fosile comunistoide” care nu înțelegeau rolul iubirii, al educației sănătoase, al deschiderii spre lume, în viețile lor“.
M-aș opri puțin asupra acestei noțiuni: „fosile comunistoide“. Din câte știu, tocmai asta urau oamenii cel mai mult în comunism, faptul că trebuia să fim toți la fel și că nu aveam dreptul la intimitate. Pentru asta au luptat și au murit oameni, ca să avem libertate. Și cu ce ne-am ales? Cu noua „securitate“: lumea de pe Facebook care are dreptul să intre în viața ta privată și să îți spună dacă ești un părinte bun sau rău. Mai înfiorător decât această falsă dezbatere pe tema „bușirii emoționale“ mi se pare faptul că invităm internetul să ne spună dacă ne iubim copiii sau nu.
Dar să îmi spună cineva în ce univers se numește că îți iubești părintele când îl expui oprobiului public pe internet și le dai cuvântul hoardelor de comentatori cu creierul zdrențălit de Tik Tok să îți judece tatăl fără să știe nimic despre el?
„Corect.Da ,sunt părinți mutilați sufletește de către părinții SI bunicii lor SI duc mai departe moștenirea.Nu conștientizează raul pe care îl propaga SI schimbarea care trebuie făcută. Trist, foarte trist“, mai comentează un alt expert agramat școlit pe google și vindecat de traume cu uleiuri esențiale.
Dacă un părinte nu spune „te iubesc“ nu înseamnă că nu își iubește și îngrijește familia. Sunt oameni din familii modeste care au înfruntat provocări dure în viață, au muncit din greu și poate nu găsesc mereu cuvinte rupte din training-uri de parenting ca să comunice cu copiii lor. Dar le poartă de grijă și îi educă mai bine, mai cu bun simț decât mulți fandosiți cărora li se rup rafturile sub greutata cărților motivaționale.
Acum câțiva ani, am studiat jurnalul unui țăran din Ardeal care a început să își noteze ce făcea zilnic începând cu 1937. A scris în jurnal până în 1981. Am avut răbdare să citesc toate cele patru volume în care i-au fost adunate consemnările și, pe parcursul lecturii, m-a preocupat și acest aspect, dacă omul își exprimă sentimentele. Nu am găsit mare lucru, majoritatea consemnărilor fiind telegrafice și reci. Deși, pe parcursul volumelor, se simte tonul sec și pragmatic a unui țăran asprit de greutăți și preocupat în permanență de îndatoririle zilnice, care asigurau supraviețuirea familiei, uneori se interpun și scurte fragmente în care transpar cu o trandrețe arhaică, sentimentele omului simplu, pus în fața pierderii cuiva drag, a dorului de casă ori a necazului când cineva din familie se îmbolnăvește.
Între fragmentele de jurnal se interpun și câteva scrisori, din timpul stagiului militar. Corespondența dintre el și soția sa, din anii războiului, conține câteva formule tandre de adresare, informații și întrebări pragmatice despre gospodărie, dar și despre cei din familie.
În ciuda „zgârceniei“ lui sentimentale, vă asigur că urmașii lui nu au nevoie de recuperare mintală. Deci să stea liniștiți sensibilii adepți ai terapiilor prin comentarii pe Facebook, și-au mai iubit și alți oameni copiii timp de secole, i-au învățat să meargă în picioare fără papuci ortopedici și i-au făcut oameni fără să consulte internetul.