Pompierii militari din cadrul Stației Sângeorz-Băi au intervenit azi cu două echipaje specializate pe raza localității Cormaia la un accident rutier.
Au fost alocate un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, respectiv un echipaj de prim ajutor SMURD.
„În urma accidentului a rezultat o victima conștientă și cooperantă, politraumatizata, de sex masculin, în vârstă de aproximativ 51 de ani. Bărbatul a fost stabilizat și transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale amănunțite“, a transmis ISU BN.
În accident au fost implicate două mașini, una condusă de un bărbat de 73 de ani din Anieș, alta de cu bărbat de 51 de ani din Năsăud
„Astăzi, 3 noiembrie, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a unui accident rutier, produs pe Drumul Național 17 D, în Sângeorz-Băi.
Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un bărbat de 73 de ani din Anieș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi ieșit din curtea unui imobil, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula pe Drumul Național 17D și care era condus de un bărbat de 51 de ani din Năsăud. Din impact, autoturismul condus de bărbatul din Năsăud s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, a informat IPJ BN.