Un incendiu de proporții a izbucnit astăzi în localitatea Livezile din Bistrița-Năsăud. Intervenția a fost una riscantă, având în vedere că pompierii au fost nevoiți să evacueze mai multe butelii, din care una a explodat.
O construcție de lemn a ars în totalitate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime iar focul a fost stins înainte să se extindă la imobile învecinate.
Pompierii sunt de părere că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jocul unui copil cu o sursă de aprindere (brichetă). Primele materiale care au ars au fost elementele textile de la un pat.
„Incendiul se manifesta generalizat, cu flacăra deschisă, la întreaga construcție din lemn, pe o suprafața de cca. 150 mp, cu posibilitate reală de extindere la vecinătăți. Pompierii voluntari din Livezile au asigurat prima intervenție și au evacuat o butelie, după ce o altă butelie explodase înainte de sosirea acestora la locul intervenției. A treia butelie a fost extrasă din casă de către pompierii militari din Detașamentul Bistrița, mobilizați la locul solicitării cu patru echipaje specializate care încadrează două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție la înălțime, respectiv un echipaj de prim ajutor SMURD. Pompierii voluntari din localitate s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere.
Cel mai important, nu au fost înregistrate victime și proprietățile învecinate au fost salvate, înainte ca flăcările violente să le afecteze.
După finalizarea intervenției pentru localizarea și lichidarea focarelor, precum și îndepărtarea elementelor de construcție care prezentau riscul prăbușirii, s-a trecut la stabilirea unei cauze probabile de producerea a incendiului“, a transmis ISU BN.