Bărbat de 30 de ani, în stare critică după ce a căzut pe scări

 

Un bărbat de 30 de ani a ajuns azi noapte la Unitatea de Primire Urgențe din Bistrița după ce a suferit un accident.

Conform ISU BN, bărbatul a căzut pe scări, pe strada Solomon Haliță din Bistrița..
„Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD intervine în municipiul Bistrița, str Solomon Halita pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane care a căzut pe scări. Din primele informații persoana este inconștientă“, a transmis ISU BN.

Din păcate, starea bărbatului este critică, acesta fiind intubat și ventilat mecanic.

„La Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus astă-noapte un bărbat în vârstă de 30 de ani, în stare critică, prezentând multiple traumatisme și fracturi, în urma căderii de la înălțime. După stabilizare în Urgență, consultații clinice și paraclinice, pacientul a fost internat în Secția ATI-Neurochirurgie. Starea sa este foarte gravă, fiind intubat, ventilat mecanic și în comă indusă medicamentos”, a informat Camelia Strungari, purtător de cuvânt SCJUB.

SPUNE-TI PAREREA