Primăria Bistrița a făcut public un comunicat privind apariția unui urs, sâmbătă seara, în municipiu. reprezentanții Primăriei au transmis că un reprezentant al Asociației Cinegetice „Ursul Brun”, Dumitru Cărhaț, a intervenit și a tras cu arma când ursul se afla încă în Sigmir și că acesta în loc să o ia spre pădure, s-a îndreptat spre oraș. Pe de altă parte, Dumitru Cărhaț a negat că ar fi fost implicat în această acțiune.

Ca urmare a discuțiilor pe marginea felului în care s-a intervenit în cazul ursului brun care a tranzitat Bistrița în seara zilei de 14.10.2023, considerăm că se impun câteva clarificări.
Cadrul legal statuează explicit care sunt instituțiile și structurile implicate în astfel de intervenții, precum și modalitatea în care trebuie acționat.
Chiar dacă Direcția de Infrastructură și Servicii a municipalității, care administrează adăpostul pentru câinii fără stăpân, nu are, de la finalul anului trecut, un contract cu un medic veterinar, în ciuda celor 3 proceduri organizate, aceste servicii sunt asigurate, pro bono, de medicul veterinar al Asociației Ein Herz Fur Streuner e.V., cu care municipalitatea are încheiat un parteneriat.
Pe de altă parte, Ocolul Silvic Municipal, structură a Primăriei municipiului Bistrița, are încheiat un contract de asigurare a serviciilor de permanență / intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun de pe raza intravilanului Municipiului Bistrița și a localităților componente, astfel încât sunt asigurate premisele unor intervenții profesioniste în astfel de cazuri.
Reconstituind firul evenimentelor din seara de sâmbătă, 14.10.2023, trebuie spus că, în urma sesizării unui cetățean din Sigmir, care semnala apariția unui urs în livada din spatele casei sale, echipa de intervenție s-a mobilizat în vederea gestionării acestei situații.
Din păcate, înainte de sosirea membrilor echipei, reprezentantul Asociației Cinegetice „Ursul Brun”, Dumitru Cărhaț, chemat nu se știe de cine, a tras, potrivit martorilor, 3-4 focuri de armă, fără a asigura perimetrul, încât ursul să fie forțat să se îndrepte spre pădure și astfel răul a fost făcut.
Reacțiile ursului au fost imprevizibile și, în loc să se retragă, a pornit spre Bistrița și astfel a început o urmărire care a necesitat alocarea unui număr impresionant de forțe.
În ciuda acestui fapt, echipa de intervenția a reușit să gestioneze situația, astfel încât ursul a fost scos din oraș și nimeni nu a avut de suferit.
Considerăm inoportună și riscantă intervenția altor persoane decât cele abilitate în astfel de situații și, chiar dacă de data aceasta nu s-au înregistrat victime, o astfel de imixtiune se poate încheia tragic.
Cel de-al doilea eveniment, din seara zile de luni, 16.10.2023, când a fost semnalată prezența unui urs în zona Valea Ghinzii, s-a derulat în cu totul altă manieră, în condițiile în care situația a fost gestionată eficient de echipa de intervenție, ca urmare a faptului că au intervenit doar persoanele abilitate.
Facem precizarea că la ambele evenimente a intervenit aceeași echipă formată din specialiști din cadrul Ocolului Silvic Municipal Bistrița, constatându-se, prin observare directă, că este vorba de 2 exemplare diferite de urs, atât prin talie, cât și prin colorit.
Facem un apel către toți cetățenii să nu intervină în astfel de situații și să se rezume la a anunța eventuala prezență a unui urs, la numărul de telefon pentru situații de urgență 112.
Aceasta este modalitatea normală și legală în care trebuie acționat, lăsând echipa de intervenție să decidă soluția optimă.
În perioada următoare, Ocolul Silvic Municipal va organiza o „goană de alungare” cu scopul de a îndepărta exemplarele de urs din pădurile limitrofe cartierului Ghinda și din Dealul Cocoș spre zona Cușma și Dealul Negru“, a transmis Părimăria Bistrița.

Vă rog să rectificați comunicatul de presă, informațiile dumneavoastră sunt proaste, sâmbătă seara nu am fost prezent la acțiunea din zonă străzi Valea Sigmir . Nu am fost întrebat, dacă am fost sau nu prezent. Vă rog să nu mai mințiți cu nerușinare contribuabilii !
Aseară în 16.10.2023 am fost sunat de operatorul de la Jandarmerie să-i ajut cu un număr de telefon al personalului silvic din cadrul Ocolului Municipal Bistrița. Dacă Jandarmeria avea contractul de intervenție pe ordonanță 81 , aveau și numerele de telefon a personalului care intervine în situațiile prevăzute“, a replicat Dumitru Cărhaț la postarea Primăriei.

1 COMENTARIU

  1. No si daca domnul Cherhat ar fi tras cateva ” focuri de arma ” sa incerce sa sperie ursul si sa-l determine sa fuga inapoi in padure , foarte bine a facut, care-i problema ??? Nu mai vorbiti prostii, ca odata fugit in padure , nu mai fugea el inspre Bistrita… o bucata buna de vreme.
    Ursul a ” plecat ” asa… haihui… pentru ca efectiv nu mai are ce manca in padure … si nu numai la Sigmir… ci peste tot unde sunt ursi, acestia cauta de mancare si patrund in localitati, unde ataca animalele de curte, sau cauta pe la tomberoanele de gunoi … si fac pagube peste tot .
    Solutia este vanarea lor si aducerea situatie la stare de normalitate , cu un efectiv corespunzator , pentru ca din cauza acestei M(ari)UE si a ” iubitorilor ” de prost gust… s-a scapat situatia de sub control . Fiti siguri, ca daca ar fi permis… societatile de vanatoare ” scapau ” de ursi demult… si-i lasau doar acolo unde le este habitatul lor normal !

SPUNE-TI PAREREA