Un accident feroviar a avut loc, în urmă cu puțin timp, între localitățile Salva și Cobșbuc.
Din primele informații, un TAF a fost accidentat de tren. La caz intervin pompierii militari cu un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor și echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD. Conform informațiilor preliminare transmise de ISU BN, conducătorul auto a rămas încarcerat.
Bărbatul care a rămas încarcerat a fost scos din autovehiculd e către ceilalți participanți la trafic înaintea sosirii echipajelor de intervenție. Bărbatul a fost găsit conștient, cu multiple traumatisme.
Acesta a fost preluat de echipajul de terapie intensiva mobila SMURD, iar după stabilizare a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.
Conform ISU BN, în tren se aflau aproximativ 65 de persoane. Acestea au fost evaluate de către echipajele de intervenție și, din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
TAFul tracta un microbuz în care se afla o persoană, aceasta s a evacuat in condiții de siguranță, fără probleme.
Bărbatul care se afla la volanul autovehiculului era băut și nu avea permis.
„În această seară, mai multe echipaje din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, Compartimentului Rutier Năsăud și Postului de Poliție Transporturi Feroviare Salva au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a unui accident de tren, produs între Salva și Coșbuc.
Din primele date, între stațiile C.F. Salva-Coșbuc, pe Secția de Cale Ferată 409, la km 5+200 m, Trenul Regio 4116 care circula pe relația Sighetu Marmației – Beclean pe Someș ar fi acroșat șpranga cu care un utilaj tracta un microbuz. În urma impactului, utilajul s-a răsturnat, iar conducătorul acestuia, un bărbat de 42 de ani, din Salva a fost rănit.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a-i fi recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Totodată, din verificările efectuate a reieșit că acesta nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.În cazul mecanicului locomotivei, rezultatul testării a fost negativ.
Cazul a fost preluat de polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Salva care efectuează cercetările, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.
În urma accidentului, trenul a acumulat o întârziere de aproximativ 45 de minute“, a transmis IPJ BN.