O locuință a ars, în această seară, în localitatea Livezile din Bistrița-Năsăud. Când pompierii au ajuns la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la o casă de locuit regim de înălțime parter plus mansardă.

Din fericire, trei frați care locuiau în casă (12 ani, 14 ani și 22 de ani) s-au evacuat în condiții de siguranță, a informat ISU BN.

Incendiul risca să se extindă la alte două trei proprietăți învecinate, dar pompierii voluntari, care au asigurat prima intervenție și militarii ISU Bistrița-Nasaud au reușit localizarea și lichidarea focarelor înainte de extindere la vecinățăți.

A ars mansarda casei de locuit, construită din lemn, pe o suprafață de cca 100 mp și s-a degradat cea mai mare parte a parterului casei de locuit.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea coșului de fum al semineului, neconform, cu fisuri , amplasat lângă materiale care se aprind usor (combustibile – grindă din lemn și OSB).

Pentru stingerea incendiului au fost direcționate patru echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenție la înălțime, doua autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița, precum și SVSU Livezile“, a transmis ISU BN.

SPUNE-TI PAREREA