Astăzi, 5 octombrie, celebrăm Ziua Mondială a Educației, o dimensiune a vieții pe care o prețuim enorm sau, cel puțin, așa pretindem).
Educația primită de acasă, de la școală, din comunitatea în care trăim ne face să devenim oamenii care suntem sau care vom fi, cu bune, cu rele, cu lipsuri sau performanțe, cu satisfacții sau frustrări, cu abilități mai mari sau mai mici de adaptare.
Când spunem „educație“ toate privirile se îndreaptă, de regulă, spre bone, educatori, învățători, profesori… Dar să nu uităm că de educație suntem responsabili toți: părinți, rude, preoți, primari, politicieni, artiști, directori de edituri, oameni de afaceri, oameni de cultură sau orice fel de oameni.
Observ, în ultimii ani, o tendință de a pune în sarcina școlii o mulțime de noi „materii“: autoapărare, viață sexuală, finanțe, programare, gătit, vorbit în public, supraviețuire, fericire…
Și unele lucruri chiar se învață la școală, într-un fel sau altul. De exemplu, „public speaking“. Înveți asta chiar din primii ani în care intri într-o instituție școlară și interacționezi cu un colectiv unde ești provocat să îți spui primele opinii, să răspunzi la primele întrebări. Mai întâi despre ce ai făcut în vacanță, despre cum se schimbă anotimpurile, despre animalul tău de companie, mai târziu despre subiecte mai serioase și mai complexe pe care trebuie să le dezvolți.
Dar pentru a avea un punct de vedere, pentru a-ți argumenta o opinie, trebuie să ai niște cunoștințe. Și pentru avea niște cunoștințe, trebuie să lăsăm profesorii să își predea materiile: matematică, literatură, istorie, geografie, chimie, biologie, fizică…
Așa că lasați profesorii să își predea materiile pentru care s-au pregătit și nu mai faceți presiuni pentru a elimina cunoștințele de bază din programa școlară și a introduce noi concepte despre care credeți că reprezintă soluții la problemele întregii vieți.
Școala nu e responsabilă de absolut toate abilitățile pe care trebuie să le aibă un om. Haideți să ne asumăm faptul că suntem și alții responsabili de educație, nu doar cadrele didactice. Învățarea nu se termină când ai absolvit școala și sunt abilități pe care le deprinzi din familie, din comunitate, din situațiile de viață. Chiar nu trebuie puse toate în cârca școlii.
Profesoara de fizică nu trebuie să te învețe să fii fericit, să îți gestionezi bine banii sau care ar trebui să fie orientarea ta sexuală. Ea trebuie să te învețe noțiunile de bază dacă vrei să devii un bun inginer sau să lucrezi la stația spațială.
Nu mai considerați că unele lucruri care se învață în școală sunt depășite.
Lumea se schimbă, dar unele lucruri sunt tot așa de mii de ani și sunt universal valabile. Ne pregătim pentru o piață a a muncii diferită, unde căutăm mai mult împlinirea personală, managementul este diferit, dar provocările sunt aceleași. Nu mai facem arhitectură pe planșe fizice, ci cu ajutorul unor computere și programe, dar folosim aceleași cunoștințe de bază care s-au folosit întotdeauna. Chiar dacă uneltele pe care le utilizăm sunt diferite, principiile de bază nu s-au schimbat prea mult.
Nu mai considerați că literatura este „depășită“ dacă a fost scrisă de oameni care au trăit acum 400 de ani. Sigur, nu aplicați literatura în mod direct la job, dar vă deschide mintea, vă face mai creativi și vă oferie o imagine de ansamblu asupra lumii din care faceți parte. Nu cred că putem avea o perspectivă de viitor asupra umanității dacă nu ne cunoaștem trecutul prin geografie, istorie, literatură… Nu cred că putem face artă fără să știm literatură, biologie sau istorie, nu cred că putem fi bucătari desăvârșiți dacă nu cunoaștem puțină fizică și chimie.
Încercați să iubiți mai mult materiile pe care le învățați la școală, să vă împrieteniți cu manualele, cu cărțile, nu vă așteptați să puteți învăța totul dintr-un simplu tutorial pe YouTube.
Încercați să înțelegeți că nu e datoria școlii să vă facă să vă simțiți mereu bine, să fiți confortabili sau să fiți fericiți. În schimb, școala vă poate face mai capabili să depășiți situațiile stresante, confictele cu alți oameni, fricile.
Nu vă lăsați păcăliți de ideea că nu există criterii de performanță și competitivitate. O să terminați școala și veți vedea că rezultatele contează, competiția contează, performanțele contează!
Fie că o primim de la părinți, de la școală, de la Biserică sau prin intermediul unor instituții culturale, să știți că educația nu ne pregătește doar pentru un „job“, ne pregătește pentru o viață în care însemnăm mai mult decât o unealtă de făcut bani, plătit facturi și taxe. Așa că nu trebuie să ne rezumăm să învățăm doar ce „ne place“ și ce ne „folosește“ în viață.
Pentru că nu este scopul nostru să devenim toți niște oameni „utili“ și fără spirit critic!
