Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie, va fi celebrată joi, zi liberă pentru elevi și cadre didactice.

Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă la nivel de învățământ, în data de 5 octombrie nu se organizează cursuri.

Ziua liberă pentru profesori și elevi este cu trei săptămâni și două zile înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs, structurat pe module de învățare (vacanța programată pentru 28 octombrie – 5 noiembrie).

Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educaţia transformă vieţi şi se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia şi de a stimula dezvoltarea durabilă.
Ziua este consacrată personalului didactic, celor care fac educaţia – educatori, învăţători, profesori, denumirea ei fiind World Teachers’ Day în engleză sau Journée Mondiale des Enseignants, în franceză.

SPUNE-TI PAREREA