Un accident rutier a avut loc duminică seara pe Drumul Național 17, între Crainimăt și Viișoara.
Din primele date,Conform unor informații transmise de IPJ BN, un bărbat de 51 de ani, din Crainimăt, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Beclean-Bistrița a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din Colibița. Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de o tânără de 26 de ani, din Sântioana.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unei minore de 5 ani, pasageră în autoturismul condus de barbatul de 36 de ani.
Conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Beclean
Un echipaj de prim ajutor SMURD a preluat o fetița conștientă și cooperantă. Alături de un aparținător, copila a fos transportată la UPU-SMURD Pediatrie Bistrița pentru investigații medicale amănunțite. Celelalte persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.