Într-o conferință de presă susținută astăzi de partidul AUR la Bistrița, a fost prezentat un posibil candidat pentru postul de primar al municipiului. Au fost prezentați și noi membri ai formațiunii.

Dragoș Hârjoabă, liderul AUR Bistrița-Năsăud, a prezentat posibilul candidat de la Primăria Bistrița, dar și doi noi membri. S-au alăturat Alianței Loredana Baltă, de profesie educator și fostul procuror și inspector CSM, Gheorghe Ianoș.

Propunerea AUR Bistrița-Năsăud ca posibil candidat la scaunul din Primăria Bistrița este George Dumitrescu, medic stomatolog care a și transmis un mesaj despre administrația actuală:

„Astăzi e un oraș plin de gropi, săpat și abandonat. Cu tristețe văd cum ineficiența și neglijența duc la deteriorarea vieții cotidiene a concetățenilor noștri.

Drumurile din orașul nostru, care ar trebui să fie artere principale ale activității și dezvoltării noastre, se află într-o stare deplorabilă, sparte și abandonate, mărturia unei administrații care nu și-a îndeplinit datoria față de cetățeni”, a declarat, în cadrul conferinței de presă, George Dumitrescu.

SPUNE-TI PAREREA