Foto: Gabriel_fatu.photography99

Cursurile au început astăzi pentru 15 000 de elevi și preșcolari din municipiul Bistrița. Deschiderea de an școlar a fost una atipică în unele școli, unde nu au fost prezenți preoți sau politicieni. Este exemplul Colegiului Național „Liviu Rebreanu“, unde cei care s-au ocupat de formalitățile de început de an au fost doar directoarea Monica Halaszi și Denis Măluțan, elev și președintele Consiliului Elevilor. Aceștia i-au întâmpinat pe elevi, în special pe cei care trec într-o nouă etapă școlară, cum ar fi clasa a V-a sau a IX -a .

Nici la Școala Gimnazială „Lucian Blaga“ nu au fost prezente oficialități. La festivitatea de deschidere s-a transmis un mesaj al poliției, cu scopul a-i prevenit pe elevi asupra pericolelor și a-i face conștienți că trebuie să sesizeze orice problemă cu care se confruntă în școală.

De asemenea, președintele comitetului de părinți, Claudia Andron, a vorbit atât elevilor, cât și profesorilor și părinților, despre abordarea greșelilor.

Verbul a greși este interpretat foarte prost în România. Am auzit dem ulte ori copiii și, din păcate, am auzit și profesori sau poate am trăit-o eu ca și elev… Când am greșit sau când greșește cineva, este făcut prost. Nu este nu este o prostie să faci o greșeală. Gândiți-vă că din greșeală Columb a descoperit America. Permiteți-vă să greșiți, permiteți copiilor voștri să greșească. Permiteți elevilor voștri să greșească pentru că asta arată, în primul rând, că ei au încercat să facă ceva. Au încercat să facă un pas înainte. Și dacă au greșit, noi părinții suntem lângă ei să îi corectăm, dacă au greșit, profesorii sunt lângă ei să îi corecteze. Dacă nu știu, învață-mă, dacă nu am înțeles, mai explică-mi încă o dată! Și cred că despre asta este vorba în acest an. Vrea să vă permiteți să greșiți, nu aș vrea să mai aud copii care fac îi fac pe alții proști atunci când greșesc. A greși e omenește. Toți greșim, mai mult sau mai puțin. Și asta cred că ne va face să fim mai buni unii cu alții“, a spus Claudia Andron.

Reamintim că, anul trecut, discursul Claudiei Andron, despre bullying, rostit la aceeași școală, a devenit viral pe Facebook.

SPUNE-TI PAREREA