Melanie Horwood (stânga), Megan Byrne (mijloc) și românca Alexandra Moldovan (dreapta). Sursă foto: BBC/London Luton Airport.

Un eveniment neobișnuit și foarte emoționant a avut loc într-un aeroport, unde angajații au asistat la nașterea unui bebeluș chiar în sala de plecări.
O femeie a născut în sala de plecări a aeroportului Luton din Londra iar printre printre persoanele care au sărit să o ajute s-a numărat și o româncă, conform BBC.

Mama, care nu vorbea limba engleză, se afla în aeroportul Luton din Londra, Marea Britanie, pregătindu-se să se întoarcă acasă, în Bulgaria, când a intrat în travaliu. Un pilot a fost cel care a sunat la 999, iar angajații aeroportului au urmat instrucțiunile date la telefon de către serviciul de ambulanță.

La scurt timp după ora 08:00 din dimineața zilei de duminică, 3 septembrie 2023, bebelușul a venit pe lume, fiind învelit într-o pătură procurată dintr-un magazin din terminal.
Din cauza barierei lingvistice, un ofițer de securitate care vorbea limba bulgară a intervenit pentru a traduce indicațiile pentru mamă.

Melanie Horwood, managerul terminalului și una dintre cele care a asistat la naștere, a mărturisit că angajații aeroportuari s-au zbătut să ajute cât mai mult.

Este uimitor cum adrenalina te împinge să acționezi în astfel de momente. Realizezi că trebuie să intervii, că cineva are nevoie de ajutor și pur și simplu te mobilizezi”, a spus ea.

Megan Bryne, de la Serviciul de Ambulanță, a menționat că a asistat la nașterea a opt bebeluși în cariera sa, dar acest caz a fost cu adevărat unic.

„A fost o provocare suplimentară dat fiind că s-a petrecut într-o zonă publică”, a adăugat ea.

Pentru a asigura intimitatea mamei, Melanie Horwood a organizat niște paravane și a izolat zona de ceilalți pasageri. După ce bebelușul a fost născut în siguranță, atât pasagerii, cât și personalul aeroportului au aplaudat cu entuziasm.

Alexandra Moldovan, ambasador al experienței clienților în aeroport, a fost alături de mamă pe tot parcursul travaliului. Ea este originară din Bistrița-Năsăud.

 

SPUNE-TI PAREREA