Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Țăgșoru din Bistrița-Năsăud. În accident au fost implicate patru victime, din care una inconștientă. La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Sărmașu, un echipaj de prim ajutor de la Punctul de Lucru Lechința și un elicopter SMURD.
Alături de forțele menționate au mai intervenit un elicopter SMURD și un echipaj SAJ.

Din nefericire, un tânăr de 22 de ani nu a mai putut fi salvat.

„Din nefericire corpul bărbatului în vârstă de 22 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare astfel a fost declarat decesul la fața locului.
Celelalte trei victime (doi bărbați și o femeie) cu vârste cuprinse între 17 și 38 de ani au fost evaluate medical la fața locului și au fost transportate două pe calea aerului și una cu un echipaj SAJ la unități spitalicești pentru îngrijiri medicale amănunțite“, a transmis ISU BN.

UPDATE:

Conform IPJ BN, polițiștii din cadrul Secției 3 Politie Rurală Lechința au intervenit la un eveniment rutier semnalat în Țăgșoru, pe Drumul Județean 151.

La locul evenimentului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 22 de ani, din Cătina, județul Cluj a părăsit partea carosabilă și ulterior s-a răsturnat.

În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului și a 3 pasageri din autoturism. Ulterior, în urma intervenției echipajelor medicale a fost constat decesul tânărului de 22 de ani.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier“, a transmis sursa citată.

SPUNE-TI PAREREA