Peste 2 milioane de români își sărbătoresc azi ziua onomastică, purtând numele Maria, Marian, Marin sau alte derivate ale acestor nume.
Din punct de vedere religios, pe data de 15 august se celebrează Adormirea Maicii Domnului, o sărbătoare ortodoxă, dar și catolică. În această zi de comemorează trecerea Fecioarei Maria din această lume.
Se spune sau nu „La mulți ani“ în acaestă zi?
Sunt oameni care consideră că pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, se pomenesc doar morții, iar ziua onomastică poate fi sărbătorită doar pe 8 septembrie, când este Nașterea Maicii Domnului.
Sunt preoți care au ieșit public și au spus că „Adormirea Maicii Domnului” înseamnă mutarea ei cu trupul la ceruri, adică învierea ei, deci o mutare la viață, astfel că avem motive de bucurie și putem spune liniștiți „La mulți ani” și pe 15 august, nu doar pe 8 septembrie.
Oamenii care nu sunt foarte preocupați de religie nu se vor supăra dacă spunem „La mulți ani” pe 15 august fiindcă, neștiind contextul teologic și interpretările, nu au de ce să fie deranjați.
Obiceiuri de Sfânta Maria, în Bistrița-Năsăud
Conform unor informații publicate de Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud, de această sărbătoare erau legate mai multe obiceiuri populare.În satele din zona Becleanului era obligatoriu pelerinajul la Mânăstire Nicula.
„Credincioșii, cu icoana Maicii Domnului în fruntea coloanei, strabăteau pe jos distanța până la mânăstire, cântând pricesne.
În ajunul sărbătorii, leșenii împleteau cununi din flori, spice de grâu și frunze de nuc și le așezau la troițele de la răspântia drumurilor sau la icoanele din casă.
În zona Țibleșului, acum se adunau castraveții copți și îngălbeniți, care se crăpau și se puneau la uscat, fiind considerați ca buni pentru durerile de măsele sau „bube rele”.
În tradiția populară din zona noastră se considerau ca zile ploioase, zilele din ajunul Adormirii – „ploile Bulciului”, nume preluat de la Târgul cel Mare al Bistriței.
În aceasta zi erau adunate și ultimele plante de „leac” – busuiocul, măghiranul, daliile. De asemenea, nu era bine să mergi înapoi, deoarece se considera că Maica Domnului se întrista.
Acum bărbații schimbau pălăria cu căciula, iar cine era văzut purtând pălărie după 15 august era ironizat.
Începea sezonul nunților!“, notează Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud.