Neînțelegerile cu soacra i-au adus unei femeie din Bistrița un ordin de restricție. Aceasta nu mai are voie să se apropie de soacra ei în vârstă de 72 de ani după ce a agresat-o în curtea casei. Femeii i s-a deschis dosar penal pentru lovire și alte violențe.

Măsuri dispuse de polițiști, în urma unor intervenții la cazuri de violență în familie
La data de 11 iulie a.c., în urma primelor verificări efectuate cu privire la un scandal în familie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
Vizată de comiterea faptei este o femeie, de 49 de ani, din Bistrița care, în timp ce se afla în curtea imobilului, ar fi agresat-o pe soacra ei, în vârstă de 72 de ani.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu. Cercetările continuă de Biroul de Investigații Criminale, în cadrul unui dosar penal deschis pentru lovire sau alte violențe“, a transmis IPJ BN într-un comunicat de presă.

SPUNE-TI PAREREA