Manifestările dedicate Zilelor Bistriței s-au încheiat duminică, ziua în care s-au împlinit 759 de ani de atestare documentară a municpiului. Bistrițenii au participat în număr mare la concertele organziate de primărie. Ultim seară a fost dedicată, în mare parte, folclorului, așa că a debutat cu un spectacol de muzică populară susținut de Ansamblul „Cununa de pe Someș”. Au urcat pe sceă soliștii Oana Bozga-Pintea, Cristina-Livia Scurtu, Mihai Turda, Ioana Măgherușan, Marius Palage, Teodora Floarea, Larisa Bozbici, Dorin Rus, Cristian Moldovan, Ovidiu Rus. A cântat Marius Ciprian Pop, după care a înveselit audiența celebra Maria Dragomiroiu.

Trecerea de la folclor la pop-rock a fost făcută de Lupii lui Calancea, alături de Surorile Oșoianu, care au adus un mix de urban cu folclor autentic. Petrecerea s-a încheiat cu trupa Vama, avându-l ca solit pe Tudor Chirilă, după care a urmat un spectaculos foc de artificii.

Sursa foto: Facebook Ioan Turc 

SPUNE-TI PAREREA