69 de persoane din Bistrița-Năsăud, adulți și copii, au ajuns la spital, în ultimele zile, cu simptome de toxiinfecție alimentară.
Conform unei informări a purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița s-au prezentat, de luni și până astăzi, mai mulți pacienți – copii și adulți – cu simptome de toxiinfecție alimentară (febră, dureri abdominale, greață, vărsături, scaune diareice), care afirmă că au servit masa din aceeași sursă, la evenimente diferite:
• botez în comuna Dumitrița: 17 copii (1-14 ani), dintre care 10 sunt internați la Secția Boli Infecțioase, și 17 adulți (18-71 ani), dintre care unul este internat la Secția Boli infecțioase. Toți pacienții internați sunt în stare stabilă.
• înmormântare în localitatea Susenii Bârgăului: 3 copii (8-12 ani) și 23 adulți (23-75 ani), care au fost evaluați în UPU și apoi trimiși pentru consult la Secția Boli infecțioase, de unde au fost externați cu tratament și recomandări medicale.
• parastas în cartierul Sigmir al municipiului Bistrița: o familie cu doi copii de 7 și 12 ani, care vor fi trimiși din UPU la Secția Boli infecțioase pentru consult.
La Secția Boli infecțioase mai sunt internați de ieri 4 pacienți adulți cu aceeași patologie, în stare stabilă, iar în UPU s-a mai prezentat azi un bărbat cu simptome de toxiinfecție alimentară, cu toții afirmând că au servit masa în același local.