10 copii și patru adulți din comuna Dumitrița, Bistrița-Năsăud, au ajuns la spital după o toxiinfecție alimentară. Mai multe persoane din localitatea Dumitrița, printre care și copii, au cerut ajutor la 112 după ce li s-a făcut rău. O parte dintre pacienți au fost preluați ieri de ambulanță, în timp ce alții au fost transportați azi la spital cu autospeciala transport victime multiple din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița. Cei mai afectați au fost copiii, dintre care unul a fost confirmat cu infecție de Salmonella.
În cursul zilei de ieri, au fost internați la Pediatrie patru minori cu vârste între 9 și 14 ani, care acum sunt în stare stabilă și urmează să fie transferați la secția de Boli Infecțioase, pentru că, în cazul unuia dintre ei, a fost confirmată suspiciunea de toxiinfecție alimentară, cu Salmonella. Alți patru adulți, care s-au prezentat ieri, au fost trimiși la Boli Infecțioase iar de acolo au fost externați cu recomandări medicale la domiciliu.
În cursul zilei de astăzi, echipajele medicale au mai adus la UPU 6 copii, cu vârste între 1 și 15 ani și trei adulți, cu vârste între 35 și 40 de ani, care sunt în curs de investigație, a informat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Problema a pornit de la un botez care a avut loc duminică într-o familie de romi. Petrecăreții au comandat mâncarea de la o firmă de catering și au utilizat logistica pusă la dispoziție de căminul cultural din localitate. Doar că în loc să pună mâncarea în frigidere, au ales, în schimb, să pună băutura la rece.