Bistrița găzduiește, în această perioadă, unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale anului – Campionatul Național de Minifotbal, desfășurat pe parcursul a patru zile.
În competiție se se regăsesc cele mai bune 32 de echipe din România din cele peste 2.000 de echipe înscrise la Federație. Câștigătoarea acestei competiții se va califica direct în grupele Champions League.
Campionatul se desfășoară în perioada 28 iunie – 1 iulie pe trei baze sportive, printre care și Baza Raoul Arena. Aci au loc frecvent meciuri de fotbal, iar locurile de parcare sunt o problemă pentru „sportivi“, așa că de multe ori o bandă este blocată din cauza mașinilor parcate pe carosabil.
Situația a devenit și mai dificilă zilele acestea din cauza numărului mare de participanți care au lăsat mașinile inclusiv pe Podul Berăriei, dar și pe străduțele din apropiere. Peisajul cu mașini parcate peste tot a fost suprins de un bistrițean care și-a exprimat nemulțumirea în grupul Info Trafic Bistrița-Năsăud.
„Buna seara !
Vi se pare normal sa parcheze fiecare cum doreste …?!pe drum , pe pod … Civilizatie 👎🏻“, a scris el.
Părerile au fost împărțite. Unii i-au dat dreptate, alții au considerat că trebuie să se facă o concesie pentru desfășurarea meciurilor de fotbal.
Iată câteva dintre schimburile de replici, în comentarii:
– Hai sa nu fim asa ….sensibili. Este o competiție organizata. Sa iasă Locală și sa dirijeze…e simplu. Măcar atât sa facă util și ei.
– dacă e competiție organizată nu înseamnă ca poate parca fiecare unde dorește, zic si eu asa din patriotism economic, ca tot ne dorim o țară ca afară…
– ne dorim , dar n-o sa fie-n veci.
– din păcate sunt de acord cu tine, dar as vrea sa cred ca poate, poate odată ne vom trezi…
Ps.Dupa comentariile de mai jos sunt total de acord cu tine, nu mai avem nicio scapare….
– Locala statea in Spring pe telefoane!
– I-am sunat … dar nu au timp sa ajunga
– asta au și făcut eu iam văzut personal foarte frumos din partea dumnealor
– „Sportivii” nu merg pe jos !!!
– e și greu sa vi de la Timișoara, București, Galați, Sibiu pe jos
– stai liniștit că e plin de mașini de BN
Ceea ce îi nemulțumește pe unii bistrițeni este faptul că poliția locală aplică dubla măsură și dă amenzi pentru parcări neregulamentare acolo unde este cazuri, dar închide ochii atunci când este solicitată la astfel de evenimente.
Când a fost acreditată Raoul Arena să găzduiască o competiție de asemenea anvergură nu trebuia luat în calcul și aspectul locurilor de parcare? cu atât mai mult cu cât meciurile eliminatorii , care sunt și cele mai spectaculoase , și cele mai așteptate, se desfășoară pe această arenă, și nicidecum pe Arena din apropierea Teraplast Arena cu care Consiliul Județean se lăuda că poate găzdui 500 de spectatori, și arenă în care s-au investit multe milioane, doar de ei știute, unde sunt și locuri de parcare, dar a trebuit să-i dăm dlui Borsoș Raoul dreptul de a găzdui această competiție, DEEE, cu ce se mai lăuda MĂRIA SA ?