Stația de asfaltare a Primăriei Bistrița este funcțională și, datorită acestei instalații care produce 60 de tone de asfalt/ oră, se vor asflata și repara mai multe străzi din Bistrița. Noua stație de asfalt a fost prezentată chiar de către primarul Ioan Turc. Acesta a organizat o conferință de presă la fața locului precizând că stația de asfaltare va răspunde nevoii cetățenilor de a avea drumuri bune.
„O nouă stație de asfaltare a fost un deziderat încă de la debutul mandatului. Astăzi, ea este o realitate. A fost montată, s-au făcut toate probele și este perfect funcțională în acest moment. De ce o nouă stație de asfaltare? Pentru că avem obligația și ne dorim mult să acoperim o nevoie elementară a orașului, aceea de a avea drumuri bune. Și mă refer la drumurile asfaltate dar care periodic trebuie să intre într-un proces de reparații, dar și la sutele de drumuri de piatră și de pământ pe care le avem. În pofida tuturor problemelor pe care le-am întâmpinat, stația este astăzi funcțională. O mențiune de natură tehnică și economică: a băga la nesfârșit bani în piatră pentru drumurile de piatră reprezintă o gaură neagră pentru buget, asta pe de o parte. Pe de altă parte, este o soluție total anacronică pentru că un drum de piatră, oricât de multă piatră ai băga în el, tot de piatră rămâne, ploaia îl spală, se deteriorează și te trezești la un moment dat că ai cheltuit sume astronomice pentru o problemă rămasă nerezolvată”, a declarat primarul Ioan Turc.
Stația de asfalt produce 60 de tone de asfalt/ oră și poate funcționa atâta timp cât temperatura nu scade sub 5 grade Celsius.
„Noua stație, model 2022, produce 60 de tone de asfalt pe oră. Este o instalație prevăzută cu filtrare autmoată cu saci, astfel că nu vor rezulta reziduuri excedentare care poluează mediul. Stația este complet computerizată. Bitumul va fi adus în cisterne speciale și descărcat în gospodăria de bitum prin intermediul unor conducte etanșe. Gospodăria de bitum este închisă într-o incintă de beton. Perioada de funcționare a stației va fi în lunile în care temperatura exterioară va fi de minim 5 grade Celsius„, a transmis Ioan Turc.
Strada Panait Cerna este prima stradă pe care s-a inaugurat asfaltul produs de stația primăriei, dar, în perioada următoare, se vor asfalta și alte străzi.