În data de 24 iunie românii celebrează Ziua Internațională a Iei, odată cu sărbătoarea creștină a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cea străveche a Sânzienelor și Drăgaicei, din apropierea Solstițiului de vară (21 iunie).
Data de 24 iunie marchează în calendarul ortodox sărbătoarea Nașterii Sfântului Ion Botezătorul, fiul preotului Zaharia și al Elisabetei. Acesta este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a vestit venirea Mântuitorului.
Misiunea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia și de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau.
Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfantului Ioan Botezatorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Cel mai probabil, denumirea este preluată de la Sancta Diana, zeița silvestră.
Sânzienele sau Drăgaica reprezintă o sărbătoare a iubirii şi a fertilităţii, în jurul căreia dăinuie o serie de ritualuri pentru sănătate şi belşug în gospodărie, dar şi pentru aflarea ursitului.
Legendele spun că sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii și care, pe data de 24 iunie, se prind în horă şi dau puteri magice plantelor.
Aceste zâne bune, dacă sunt sărbătorite cum se cuvine, fac culturile să rodească, dau prunci sănătoşi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele şi tămăduiesc bolnavii. În schimb, dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără şi devin asemenea zânelor rele cunoscute în popor drept iele sau rusalii.
Noaptea de Sânziene este înconjurată de o aură de mister și magie, fiind favorabila vrăjilor și descântecelor de dragoste.
Tot în această zi, 24 iunie, românii celebrează Ziua Iei, o sărbătoare care are deja o tradiție de 11 ani.
Citește și:
Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămășii femeiești. Cămașa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză și cu o deschizătură în partea de sus. Inițial, cămășile erau confecționate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase și bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in și cânepă, mai ales în partea de nord a țării, în timp ce în sud cămășile erau mai frecvent țesute cu borangic. Fața și spatele cămășii se numesc ”stan”, iar partea inferioară ”poale”. Stanul se confecționa din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braț, cămașa era prevăzută cu așa numita ”pavă”, care oferea comoditate în timpul mișcării.
Ia este, în fapt, o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât. Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor. Este un tip de cămașă scurtă până la talie, spre deosebire de cămașa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp și se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de ”vrăji și pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția și gustul de la o generație la alta.
Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziția decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau ”ie cu stele”. Partea din față a cămășii este și ea bogat brodată, prin repetarea acelorași modele existente pe mâneci. Iile brodate cu ”spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două — trei nuanțe cromatice, de regulă, dar se broda și cu o singură culoare, de obicei negru.
În timp, finețea materialelor folosite, armonia cromatică, dar și croiul pieselor de port românesc, țesute, croite și brodate în casă au fost apreciate de reginele României, Elisabeta și Maria, dar și de aristocrația feminină a timpului, care au purtat cu mândrie costumul popular în diferite momente.
Într-o postare pe facebook, Ahrivele Naționale Bistrița-Năsăud ilustrează, în câteva fotografii de patrimoniu, ia de pe Valea Someșului și Bârgău.
„Elementele de bază ale unei Ii ( valabile in toate regiunile) sunt:
– umărul ( cusătura care unește mâneca de părțile din față și spate);
– încrețul, altița ( banda lată bogat ornamentată de pe mânecă);
– râurile (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci;
– bibilurile sau cheițele ( cusături de îmbinare a bucăților de material);
Trei elemente deosebesc ia: tipul de deschidere al gulerului, modul de tăiere și structura tiparului, metoda de îmbinare a mânecilor. Putem deosebi o cămașă dreaptă sau încrețită la gât, care se incheie cu nasturi sau șnur.
Cromatica era diversă în funcție de evenimente, vârstă, zonă sau chiar statut.
Ca și elemente ale cusăturii cele mai folosite erau: spirala și crucea, mai avem formele geometrice, simbolurile ancestrale.
Fotografiile fac parte din colecțiile Anton Coșbuc, Iuliu Moisil și Victor Moldovan, sunt unicat și întregesc Fondul Arhivistic al României, anii 1923- 1938“, au scris reprezentații arhivelor.
