Un eveniment de amploare destinat instruirii populației cu privire la tehnicile de bază pentru acordarea primului ajutor, a avut loc sâmbătă, la Bistrița, la TeraPlast Arena. Conform ISU BN, peste 1600 de oameni, copii și adulți, au fost instruite în atelierele gratuite de prim ajutor și în cele specifice din perimetrul exterior al Teraplast Arena.

Printre participanț s-au aflat și elevii de la Liceul Tehnologic Agricol Bistrița care au învățat cum să îngrijească răni şi arsuri, cum să recunoască și cum să intervină în cazul unui stop cardiorespirator sau al înecului, cum să efectueze manevre de resuscitare pentru cele trei categorii principale de victime, adult, copil și sugar.

În cadrul acestui eveniment, 30 de stații practice de lucru au fost coordonate de peste 100 de medici, paramedici, asistenți și voluntari SMURD.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița – Năsăud, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, UPU-SMURD Bistrița, ISU Bistrița-Năsăud și Fundația pentru SMURD.

SPUNE-TI PAREREA