Serbările medievale vor avea loc luna aceasta la Bistrița, în perioada 23-25 iunie. Organizatorii a început să dezvăluie din programul pe care l-au pregătit cu această ocazie.

Primii artiști anunțați sunt din Cehia și este vorba de trupa Bakchus formată din patru muzicieni.

Începem prezentarea artiștilor participanți la Serbările Bistriței Medievale cu invitații noștri din Cehia! Trupa Bakchus este un supergrup format din 4 muzicieni, fiecare dintre ei având o carieră impresionantă de la producții de film, educație (cu toții profesori universitari), la spectacole pe scena celor mai reprezentative săli de concerte și la festivaluri cu specific medieval/ renascentist. Una dintre puținele trupe care cântă impecabil la patru voci! Bakchus vor susține două concerte (cu program diferit), câte unul pe 23 și 24 iunie”, a anunțat Asociația Bistrița Medievală.

De asemenea, vor avea loc ateliere, iar unul dintre ele va fi olăritul.

Din mâinile olarului, bucata rece de pământ va modela povești ce își vor găsi deslușirea în ochii celui ce va privi obiectul în care se transformă. Olăritul nu este doar un vechi meșteșug, este o formă de manifestare a spiritului creator. Ne bucurăm să avem anul acesta pe lista invitaților doi olari care au mai participat la Serbările Bistriței Medievale și care ne vor îndruma in arta modelării lutului: Dan David Ceramica David din satul Cărpiniș, de pe Valea Mureșului și Dan Sorin Bucur, de la Cluj-Napoca ce ne vor încânte cu atelierele lor creative.
Așadar, breasla olarilor vă invită să participați la atelierele de creație care se vor desfășura în centrul istoric al Bistriței, în perioada 23-25 iunie”, se mai arată pe pagina asociației.

Pentru actualizări și alte anunțuri, urmăriți pagina oficială Bistrița-Medievală.

SPUNE-TI PAREREA