Jandarmii montani de la Colibița și Piatra Fântânele au pus în aplicare un exercițiu tactic dificil, pornind de la mai multe scearii posibile: mai multe persoane s-au rătăcit pe un traseu în Munții Călimani, iar un ATV din cadrul unui concurs off-road s-a răsturnat pe un versant abrupt și a luat foc.

Din fericire acestea sunt doar niște scenarii ale unui exercițiu tactic de pregătire executat de către jandarmii montani din Piatra-Fântânele și Colibița, pe versantul nordic al Vf. Căsaru, din Munții Călimani.
Având în vedere faptul că în zona montană turiștii pot întâmpina diverse probleme iar jandarmii montani trebuie să intervină prompt și eficient, permanent sunt organizate exerciții specifice de pregătire în aria de competență. Astfel, aceștia sunt pregătiți să intervină în cele mai dificile situații care se pot petrece în zona montană.
Astfel de exerciții contribuie la dezvoltarea capacității de interoperabilitate în sistem integrat, optimizarea și creșterea calității misiunilor specifice, respectiv verificarea capacității operaționale a cadrelor implicate. Acestea urmăresc antrenarea structurilor, verificarea nivelului de pregătire al acestora, precum și a funcționării mijloacelor tehnice de comunicații și a viabilității legăturilor operative.
La exercițiu au participat alături de jandarmii montani Piatra-Fântânele și Colibița, cadre ale Serviciului Management Operațional – Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, precum și efective ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud și din cadrul Salvamont Bistrița-Năsăud“, a transmis Jandarmeria Bistrița.

SPUNE-TI PAREREA